O țară întreagă așteaptă o poză. Și e normal s-o facă. Ion Cristoiu nu a făcut un interviu. Ion Cristoiu a fost chemat să vadă poza pe telefon.
De-acum, Cristoiu trebuie sărbătorit și de Ziua Sfântului Ridicol, ocrotitorul celor duși cu pluta până la Belgrad.
Multe discuții din presă merg pe sintaxa: ”Sebastian Ghiță încearcă să…”. Indiferent ce-ar încerca Sebastian Ghiță, aproape că nu e treaba noastră. Dar Kövesi este treaba noastră. Ghiță e treaba autorităților. Să știm dacă șefa DNA mergea la chefuri, petreceri, serate, nimicuri, cum vreți să le ziceți, acasă la Ghiță, asta e foarte important.
Naivi cu urme de prostie sunt cei care își imaginează că ar urma să se întâmple ceva decisiv, că ceva ultima e pe cale să se întâmple, iar mai apoi lumea – cel puțin asta românească – nu va mai fi niciodată la fel.
Poza nu o face pe Kövesi coruptă. După cum nu-l face pe Ghiță să nu mai fie fugar. Dar poza o face pe Kövesi mincinoasă. Cel puțin mincinoasă. Și, poate, poza îl plasează pe Ghiță acolo unde mulți refuză: în chiar inima acestei combinații nocive de Servicii și DNA.
Evident că Sebi Ghiță este un afacerist de tipul tranziției românești care a crezut că dacă se freacă de Servicii va avea protecție veșnică. Evident că omul vrea să facă într-un fel să-și salveze pielea. Dar e tot mai evident pentru oricine, oricât de fanatic ar fi, că Sebi Ghiță a fost un intim al SRI-DNA, acel SRI-DNA născut din relația Coldea-Kövesi.
Protocolul SRI-DNA a fost dublat de un protocol Coldea-Kövesi. Sebi Giță este semnul, este dovada, este proba că protocolul Coldea-Kövesi a existat.
Florian Coldea a ieșit din scenă după concediile făcute cu Ghiță. Nu pare să fie departe de scenă, dar, na, e aproape imposibil să vezi în întunericul din spate. Coldea a fost trecut în rezervă ca o sfidare – Hellvig a venit și ne-a spus că totul e OK, doar că generalul trece în rezervă. Iar Comisia de control al SRI – of, dacă vă mai amintiți cățeii din mașinile Dacia de dinainte ’89, ăia cărora li se mișcau capetele la fiecare zgâlțâitură! – da, Comisia de control al SRI a zis și ea: ”Da, nu e nimic cu Coldea, e totul OK”.
E foarte probabil că și ieșirea din scenă a Laurei Codruța Kövesi se va face în același fel: la anul, la final de mandat, nerăspunzând la nici o întrebare. Sfidând orice normă a statului de drept, arogantă într-un mod ridicol, jucând cartea vulnerabilității într-un mod jenant, Kövesi va merge după Coldea, acolo, în spate, în întuneric. Și, de ce nu, nu m-aș mira ca, peste câțiva ani, din Costa Rica, Elena Udrea să posteze niște fotografii cu Florian și Codruța, într-un restaurant din Belgrad, alături de Sebastian.
Dacă Serbia intră în UE vor face toți patru selfie-uri în Costa Rica că la banii lor nu s-or duce în Costa Bajo !
Ce putregai de tarā! Pardon, de democratie originalā!