Era fatal ca, după documentarea pentru Zvonuri despre sfîrșitul lumii, Stelian Tănase să ajungă la Panait Istrati. De ce i-ar fi scris însă biografia scriitorului vagabond? Asta ține poate de slăbiciunea romancierului pentru personaje romantice, cu biografie zbuciumată, pestriță și misterioasă. Istrati al lui Stelian Tănase se bagă de tînăr pînă în gît în politică, agită spiritele prin portul Brăilei, scrie la gazetă și, deși nu e membru în vreun partid de stînga de la noi, le ține tira socialiștilor lui Cristescu Plăpumarul, cel ghidonat de la Kremlin, îl idolatrizează pe bogatul bulgar Cristian Rakovski, doctrinarul care scotea o foaie socialistă pe banii lui, ba chiar se înhăitează și cu extremiști de stînga stipendiați de ruși.
Copilul din flori făcut de brăileanca analfabetă Joița Istrati cu grecul contrabandist Gherasim Valsamis a crescut în sărăcie, n-a urmat decît cele patru clase primare obligatorii și gratuite și școala vieții din port. Cînd a ajuns băiat de prăvălie, Panait a trebuit să-și ia adio de la umblatul creanga pe malul Dunării și de la căscatul gurii la vasele care veneau și plecau din port. Nesupus și temperamental, micul Istrati schimba des stăpînii. De la cei mai mulți fugea ca să scape de bătaie, unul însă l-a dat afară fiindcă îl prinsese furînd. Drept care Istrati a început să urască de mic burghezia.
Poliția secretă pune ochii pe adolescentul agitator, agenții infiltrați printre sindicaliștii din port îl încondeiază în rapoarte semnalîndu-l drept element periculos. Poliția îl mai arestează pe la manifestații, dar judecătorii îi dau drumul fiindcă e minor. Biograful cercetează stăruitor copilăria și adolescența personajului său, citează din amintirile lui Istrati, dar și din notele agenților păstrate în arhive. Stelian Tănase îl simpatizează, dar nu e căzut în admirație față de el. Îl povestește cu bune și cu rele, iar cînd își mai trage sufletul din iuțeala narațiunii, îl evaluează pe scurt, cît poate mai obiectiv. Ca să reconstituie în detaliu atmosfera și întîmplările Brăilei din acea vreme, Tănase reproduce știri din multele publicații care apăreau în oraș, iar pentru apriga luptă de idei dintre stînga și dreapta se folosește de editorialiștii cei mai îndrăciți, care-și insultă adversarii și scriu fără ezitare și minciuni despre ei.
Cu mulți ani înainte de Legea Mârzescu prin care Partidul Comunist a fost scos în afara legii, ziarele liberale îi acuză de-a valma pe socialiști și pe comuniști de trădare și de pactizare cu bolșevicii – ceea ce mai ales în privința comuniștilor e total adevărat. Și în Viața lui Panait Istrati, ca în Clienții lu’ Tanti Varvara, fostul gazetar Stelian Tănase caută prin arhivele Siguranței, cît s-a mai păstrat din ele. Acolo dă de urma banilor veniți de la Moscova și-i descoperă pe beneficiarii direcți, întorși cu cheia de la Kremlin. În perioada lui de vagabondaj prin țară și prin lumea largă, Panait Istrati e prea neînsemnat ca să fie plătit de sovietici, deși le ține isonul acuzînd statul român de tot soiul de grozăvii și infamîndu-l drept „imperialist“ după unirea din 1918. Istrati îi admiră pe Lenin și pe comisarul Troțki, iar pînă la vizita în URSS, după ce devenise celebru, făcea și el parte din corul scriitorilor străini care-l divinizau pe Stalin și slăveau URSS-ul.
Răzvrătitul Istrati, incult și închipuit, călătorește fraudulos prin lume, dornic parcă să-și șteargă urmele. Face foamea în Egipt și în Elveția și, deși știe că e tuberculos, boală pe atunci fatală, fumează țigară de la țigară, bea mult cînd are ce, așa că ajunge la sanatoriu, unde stă doar cît să-și revină, apoi o ia de la capăt, încă fără nici un gînd să se facă scriitor, remarcă biograful său care nu fantazează asupra vocației literare a vagabondului brăilean, ba chiar bănuiește că Istrati ar fi putut să nu ajungă scriitor, dacă n-ar fi fost cîteva întîlniri fatale.
Stelian Tănase, Viața lui Panait Istrati, Editura Corint, 2024.
Domnul Teodorescu ironizează un scriitor de talie internațională așa din curată invidie. Cum a ajuns domnule ăsta, cu patru clase, ditamai scriitorul ?
Și uită să adauge și să precizeze, că răzvrătitul și simpatizantul bolșevismului, Panaiotis Istrati, după călătoria în URSS, s-a schimbat la 180 de grade. El a fost acela care a scris „Spovedanie pentru învinși”, carte care i-a terminat cariera. A ales între carieră și adevăr. În anii în care URSS avea simpatia Occidentului și a multor personalități literare bolnave cu vederea, Istrati a arătat adevărul și adevărata față a „Raiului Muncitorilor”, cum era alintată URSS. Sunt convins că domnul Teodorescu a citit și paginile autobiografice camuflate în personajul Adrian Zografi. Și/sau „Cum am devenit scriitor”. A nu empatiza cu un astfel de om, presupune cinism. Să ironizezi un om că este sărac și bolnav, că are viciul tutunului și al alcoolului, că s-a bătut cu viața și că a urât nedreptatea, mi se pare dezgustător. Probabil, pentru unii scriitorul trebuie să aibă un trecut imaculat, cu zece pe linie, cu o conduită morală ireproșabilă ș.a.m.d. Dar unde găsești așa ceva ?….Din câte îmi amintesc, Istrati a fost activ în mișcarea sindicală alături de Ștefan Gheorghiu. Mișcarea Sindicală se ocupa cu drepturile muncitorilor din porturi și nu numai. Pe Ștefan Gheorghiu l-au „furat” comuniștii și l-au făcut pe nedrept efigie a luptei P.C.R. cu burghezia. Ori Ștefan Gheorghiu murise cu șapte ani înainte de înființarea P.C.Român !!!
În alte cazuri tuberculoza este motiv de romantism,(vezi Dama cu camelii) în cazul lui Istrati văd că e motiv de dezgust.
Cele patru clase primare, Marea Universitate a Vieții și voința acestui vagabond internațional, l-au făcut ce a ce este azi. Nu Romain Rolland, pentru că francezul nu a scris în locul lui. Ei da, fiul unei spălătorese și al unui contrabandist grec, a ajuns scriitor universal. Are o librărie care-i poartă numele, la Paris, în care se vînd numai cărțile lui. Vă deranjează tinerețea proletară și mizeria în care a trăit sau faptul că nu a făcut școli înalte, nu și-a luat licențe, doctorate și alte zorzoane ?
Dacă vă ajută cu ceva, și actorul Alain Delon a plecat de jos. Și era foarte mândru că nu avea ca pregătire nici măcar o oră de actorie !
Și e plin Pământul de exemple.
Vă ofticați ?
Excelent comentariu. Si eu sunt fan Istrati si am vederi de stanga. Cu toate acestea n-am votat niciodata stanga de cacao (caviar?) din tara asta.
Va multumesc.M-ati scutit de un comentariu care ma urmarea de azidimineata…Anatoli Ribakov, scriitorul meu preferat, aproape ignorat de editurile romanesti de azi, il respecta enorm pe Istrati, pentru unii Gorki al Balcanilor…Ca brailean ce sunt, ma deranjeaza termenul „vagabond”, prefer „hoinar”… Istrati l-a criticat pe Stalin, nu stalinismul, pentru ca atunci stalinismul inca nu exista. E masura curajului acestei constiinte a secolului XX. Spre deosebire de Roland…Totusi, il felicit pe dl Teodorescu, mai ales astazi cind toata lumea il citeste pe ostasul Ciuca.
„URSS a avut admiratia occidentului” ?!? Haida deh! „Marea universitatii a vietii” Cam ca Ciolacu,asa zici?
Excelent, o recenzie cat o carte, sintetic si explicit mesajul cu privire la o carte biografica despre un „scriitor” care nu si-a depasit conditia. Cine vrea mai cu amanuntul bine cine nu, iar bine. Ca si in cazul unui ostas in slujba tarii, doar ca cea din urma este autobiografica, ce relevanta are pentru noi ca lui ii place „fasolea verde teci”. Bai nene, nu cumva este vorba de fasole verde pastai, ca tecile sunt cojile care raman dupa ce se bat pastaile uscate pentru boabe. Ce banalitate a putut sa beneficieze de publicitate de peste 4 milioane de Euro, bani publici, in timp ce literatura adevarata este subfinantata, chiar lipseste pe alocuri.
Dle Teodorescu, poate ii faceti o recenzie si pentru noi, caci chiar gratis sa ne-o dea este un afront la inteligenta cititorului. Va asteptam cu noi titluri.