Numărăm morții și bolnavii de pe urma gripei din China și ne dăm cu părerea despre ceea ce se întîmplă, cu aproximativ aceeași competență ca despre gripa spaniolă de la 1918. Nu știm mai nimic despre ea, iar medicul chinez care a încercat să vorbească despre gripa asta – căruia autoritățile i-au băgat pumnul în gură! – a murit după ce a luat boala de la pacienți.
Mi se pare sinistru că o țară care e în stare să construiască un spital în cîteva zile e condusă de oameni care pot interzice medicilor să anunțe oamenii că-i paște o epidemie necontrolabilă.
Sistemele politice totalitare se dovedesc, încă o dată, mai periculoase decît pandemiile. Comunismul, nazismul, maoismul au ucis sau au dus la moartea a zeci de milioane de oameni, provocînd pandemii politice ale căror efecte se simt și azi, căci virușii lor supraviețuiesc. Dar dacă în Germania nu mai vezi portretele uriașe ale lui Hitler din perioada în care acest ins de o periculoasă mediocritate, semidoct și iresponsabil s-a aflat la putere, la fel cum nici în Rusia nu se mai poartă cultul lui Stalin, în China, în marea piață Tiananmen din Beijing veghează și azi un uriaș portret al lui Mao.
În ciuda trecerii la capitalismul economic, Partidul Comunist Chinez se inspiră și azi din metodele de conducere ale lui Mao Zedong, dintre care cea mai eficientă era impunerea de la vîrf a tăcerii, direct ori prin declanșarea unor isterii în masă. Exemplul clasic e Revoluția Culturală de acum o jumătate de secol, prin care Mao a izbutit să-i lichideze sau să-i reducă la tăcere pe cei care îi puneau la îndoială ideile de conducător infailibil.
Mao n-a strălucit prin originalitate. A copiat metodele de represiune de la Stalin și poate de la vechii împărați ai Chinei, cărora le-a adăugat tactic principiul marxist al luptei de clasă, adus la zi și la persoană. Adică al luptei dintre popor și mandarinatul politic al vremii, chiar dacă noii mandarini făceau parte din același partid ca și Mao.
Or, cîtă vreme în China va mai funcționa cultul lui Mao, ne putem aștepta la măsuri totalitariste care să facă rău și chinezilor, și dincolo de Marele Zid chinezesc.
Dar cînd e vorba de epidemii și de reacțiile oamenilor obișnuiți față de ele, în afară de știrile de tot soiul, citiți sau recitiți Ciuma lui Albert Camus. Romanul lui Camus cuprinde cea mai profundă și mai nuanțată analiză despre felul în care oamenii pot fi influențați de epidemii, dar și despre influența oamenilor, uneori ucigătoare, asupra mersului epidemiilor. Oricum, chinezilor care sînt condamnați să stea în casă, ca să nu răspîndească gripa, le-aș recomanda la lectură Ciuma lui Camus, Narcis și Goldmund de Hesse, plus cîteva texte clasice, precum Jurnal din anul ciumei de Daniel Defoe sau însemnările lui Pepys din Jurnalul său. Dar mai ales să nu mai se uite prin Cărticica lui Mao.
Nici “The Stand “ de Stephen King nu-i departe .