Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Parlamentar român, depistat pozitiv la testul antișpagă

Zoom Parlamentar român, depistat pozitiv la testul antișpagă

Șoc și groază în politica românească, după ce un cunoscut parlamentar PSD a fost depistat pozitiv la un test antișpagă de rutină. Se pare că deputatul a luat o substanță interzisă, cunoscută în lumea politică și sub denumirea de ”bancnote marcate cu mită”. După ce rezultatele testului au venit de la DNA, parlamentarul, celebru în toată țara pentru încasările lui astronomice, a precizat că nu știa de prezența banilor marcați cu mită pe lista de substanțe interzise, deoarece a fost pe la biroul din teritoriu și n-a apucat să se pună la curent cu noile reglementări.

”Trebuie să mărturisesc că am luat șpagă în ultimii zece ani la recomandarea medicului meu, care mi-a zis că și el ia”, a spus deputatul. ”Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Îmi dau seama că i-am dezamăgit pe alegători, pe copiii mei, dar și pe colegii de partid, care nu se așteptau să fiu prins.”

După ce testul antișpagă a ieșit pozitiv, parlamentarul a început deja să piardă bani, mai mulți sponsori retrăgându-și sprijinul. Dintre aceștia, cei mai importanți sunt o firmă americană care încearcă să intre pe piața din România, un constructor de drumuri care vrea contracte cu statul și mai mulți oameni de afaceri de la el din oraș.


atentionare pamflet

1 comentariu

  1. #1

    Frumos!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia