Valul de arestări preventive a produs, pe lîngă dovezi neconcludente, și pagube însemnate în industria media.
Adrian Sârbu, patriarhul metrosexual al fenomenului PRO, zace în temniță într-un mod mai abuziv decît era cazul. În urma lui au rămas pe drumuri și sînt pîndite de deces Gândul, Mediafax și cîteva rămășițe glossy & business din gloria trecută. Chiar dacă Ziarul Financiar ar mai putea continua o vreme, dispariția din peisaj a patronului care făcea creditele să se învîrtă a afundat grupul Mediafax în destin pînă la gît.
Practic, procurorii nu l-au arestat doar pe Sârbu, ci au condamnat la dispariție un grup de presă la a cărui naștere și dezvoltare s-a muncit douăzeci de ani.
Arestările fac victime colaterale în media, care-și vede existența amenințată, în mod ironic, exact prin succesul acelor procese la a căror existență a contribuit. Campania de rebranding pe care parchetele și-au comandat-o în America a început să gîtuie ceea ce mai rămăsese dintr-o industrie strivită deja de criză.
În curînd, Burci va fi invitat la declarații și grupul dependent de el va începe imersiunea. Adevărul își va lăsa angajații pe drumuri și se va stinge cu un piuit deontologic fals, ca jelania lui Cartianu la moartea lui Patriciu.
Voiculescu e deja arestat, iar creditele de care trag Antenele mai au puțin și pocnesc. Realitatea TV agonizează major după ridicarea lui Păcurariu, postul fiind nevoit să treacă rapid, cu tot cu trădare, de partea sacoșei celei mai favorizate.
Evenimentul zilei și B1 TV sînt două cazuri clasice de natație țigănească: după arestarea la mal a lui Niro, cele două canale se scufundă în propria condiție trăgînd nădejde la mila lui Sebastian Ghiță.
În lumea liberă și infinitezimală a presei independente, arestările produc efecte și mai perverse. Săltarea unor patroni și manageri din IT, din construcții sau din lumea financiar-bancară a făcut să dispară bugete de publicitate semnificative. Pe partea cealaltă a veniturilor, arestarea lui Sorin Strutinski, cunoscut în lumea distribuției de presă scrisă ca unul dintre puținii plătitori ai mărfii facturate, a lăsat publicațiile cu banii pe jumătate de an pierduți.
Anticorupția, născută acum 25 de ani din curajul, tinerețea și pixul a două generații de jurnaliști de presă scrisă, a ajuns azi, poate fără voia ei, să-și condamne părinții la dispariție.
Lupta cu hoții a parcurs un drum lung, al cărui capăt sînt arestările de azi. Spiritul ei a ieșit dintr-o călimară. Aventura care a împins lucrurile pînă aici a început pe vremea în care Securitatea veghea la demonstrații și minerii băteau oamenii pe stradă. Pe atunci, parchetele și instanțele nu mișcau în front, lăsînd întreaga povară a dezvăluirilor și a riscului pe umerii presei.
Anticorupția e bună cîtă vreme are la capăt o sentință definitivă. Cînd, însă, e obsedată de arestări preventive, ea comite abuzuri, pagube în economie și, după cum se vede, paricid.
