Niciodată toamna nu fu mai prielnică unui festival. E vorba de admirabilul FILIT, care a ajuns deja la a noua ediţie. Ar fi meritat să vedeţi bucuria scriitorilor care se îmbrăţișau (cu mas că sau fără, dar fluturîndu-și certificatele verzi), chiuiau și calambureau prin toate colţișoarele, ca și cum ar fi venit de peste mări și ţări. Nu uitaţi că, acum un an, festivalul s-a oprit după nici o zi, pe motiv de infectare a personalului. Ceva-ceva a rămas în urmă. De exemplu vreo 13-14 ameţiţi care se adunau seară de seară și doineau din toţi bojocii: „Vaccinare e trădare!“ Lumea trecea pe lîngă ei, făcea poze, filma, își vedea de treabă. Sau, la întîlniri, nu intrau decît vaccinaţii, în limita a jumătate de locuri. Cine avea chef și drag urmărea de acasă. Voluntariţele, niște studente pe steroizi și care nu oboseau niciodată, îndeplineau orice dorinţă, luminau orice enigmă și, naiba știe cum, făceau rost de ţigări, vin, ecusoane, hărţi, taxiuri. Ce mai veste poveste, doar nu se așteaptă nimeni să fac vreo plicticoasă cronică de festival. Dar… dar uite că există și un mic dar, negru în cerul gurii. Atenţi la trendurile moderne, organizatorii au respectat și echilibrul de gen, ca să nu zică nimeni că le-a crescut în curte vreun pui de discriminare. Cu toate astea, precum spun, uite că s-a găsit un hater care să facă rahatul praf. În ultima zi, un anume Cosmin Grădinaru, șeful unui grupuleţ progresist, RISE OUT, s-a căcat în munca oamenilor. Știind că o calomnie e ca miriapodul, cu o mie de picioare, i-a dar drumul prin lume și a spurcat totul. Dar, despre asta, data viitoare.
1.239 de vizualizăriPată în soarele FILIT

Zoom Pată în soarele FILIT
Bine ati revenit, mi-ati lipsit, abia astept povestirile.