Patriarhul Daniel l-a informat pe ministrul Eugen Nicolăescu, în cadrul unui prânz informal de afaceri, că banii din asigurările de sănătate i se cuvin Bisericii, deoarece instituţia rezolvă cele mai multe dintre cazuri. „Atunci când oamenii au o problemă de sănătate, apelează la noi“, a explicat Patriarhul. „Din păcate, însă, unităţile noastre nu sunt suficient de bine dotate şi de multe ori nu putem să rezolvăm cazurile care ni se prezintă. Nu mai departe de ieri, la o biserică din Piteşti a fost adus un bărbat de 85 de ani, dar preotul s-a uitat neputincios la el şi a spus că n-are ce să-i facă, deoarece e viu.“
Patriarhul Daniel a precizat că nu vrea ca românii să fie nevoiţi să meargă la biserici din străinătate pentru a se închina. „Mulţi credincioşi am înţeles că merg la Ierusalim şi la Muntele Athos, deoarece condiţiile de rugăciune sunt mai bune. Mă rog, poate că au dreptate pentru moment, dar, cu banii de la Ministerul Sănătăţii, putem construi locuri la fel de sfinte şi pe teritoriul ţării noastre. Să ştiţi că fără investiţii nimic nu e posibil.“
Biserica are nevoie de bani, se pare, şi pentru aparatură. Daniel a anunţat că vrea să cumpere urgent câteva sute de stinghii de lemn de ultimă generaţie, atât de necesare în tratamentele de exorcizare. „Momentan, folosim stinghii de lemn din anii ’60, pe care pacienţii reuşesc să le rupă. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca exorcizarea să se întrerupă brusc din cauză că bolnavul s-a dezlegat şi a evadat din cămară. Au fost nişte situaţii extrem de jenante, cu care sper să nu ne mai confruntăm. Pur şi simplu mi-a fost ruşine să le spun celorlalţi patriarhi cât de rudimentară e aparatura noastră. Parcă am fi în Evul Mediu, nu alta.“
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013
PRECIZARE
Încercări de dezinformare şi denigrare
Referitor la ştirea postată pe site-ul RTV.net cu titlul Patriarhul Daniel cere ca banii din asigurările de sănătate să revină Bisericii, preluat de pe Caţavenicii.ro, facem următoarele precizări:
Ştirea este o aberaţie a publicaţiei online Caţavencii.ro, fără nicio legătură cu realitatea.
Patriarhul României nu s-a întâlnit niciodată cu domnul ministrul Eugen Nicolaescu în cadrul unui prânz informal şi nici nu a avut o discuţie în acest sens cu alt reprezentant al Ministerului Sănătăţii.
De asemenea, celelalte insinuări halucinante privind pelerinajele în străinătate şi stinghiile de lemn sunt „maladii mediatice”.
Orice alt comentariu despre deontologia profesională a celor care practică astfel de dezinformări este de prisos.
BIROUL DE PRESĂ
AL PATRIARHIEI ROMÂNE
domnule dan panaet ,pamfletul dvs este f.f. bun dar iata sunt oamenii care nu inteleg nimic,nu stiu de gluma ,nu au simtul umorului,si nu e prima oara,comentariile lor sunt complet aiurea,dar iata si raspunsul dat de patriarhie….ciudat ,nici ei nu inteleg pamfletul,nu-mi vine sa cred ,parca si raspunsul e tot un pamflet !!!poate le explicati dvs.despre ce e vorba ,poate vor reusi sa inteleaga !!!
Greu de spus daca intr-adevar nu s-au prins nici ei de gluma sau scriu anume pentru cititorii care nu s-au prins de gluma. De fapt ce mai poti sa zici, dupa ce pana si Basescu a pus botul acum ceva vreme la o stire de pe fakebook?
Cand un popa roman este bolnav, el merge la doctor. Cand un doctor roman este bolnav, el merge la alt doctor strain. Aici in Franta, cand popa si doctorul sunt bolnavi, mergem cu totii la femei, singura sursa de vindecare a sufletului chinuit; desigur, uneori ne unim fortele cu totii in jurul unor sticle de vin, cand ne simtim anemici, impotenti sau cu circulatie proasta. Regula de aur este sa nu te speli niciodata, pentru ca astfel microbii si virosii nu vor putea sa iti intre in piele, din contra, din cauza putorii abundente, ei vor fugi de tine! Luati aminte si poftiti pe la noi!