IKEA. Sîmbătă după-amiază. Deci sufocant de aglomerat. Nici nu apucaserăm bine să ne ridicăm de la masă și două facțiuni au și invadat fără milă. Pe de-o parte el, pe de alta ea. El pierde vremea întrebîndu-ne dacă am terminat și dacă se poate. Ea se așază direct și atenționează înțepat:
– Masa asta e ocupată!
„De tine și de ce armată?”, ar vrea omul să întrebe. E o masă de șase-șapte persoane, ceea ce, în atmosfera sardinieră de acolo, ar însemna minimum vreo zece fomiști.
– Bine, voi cîți sînteți? – încearcă omul.
– Ți-am zis deja că e ocupată! – șuieră ea. E o tipă dură. Se va lupta pentru patrie. Dacă ar putea, probabil că ar purta și tanga tricolori cu Honor et patria. Vae victis! scris din paiete.
– Am venit în același timp. Dacă nu ți-ai lăsat sacoșa de ieri sau n-au venit cu masa de acasă, nu poți să emiți pretenții. Nu în aglomerația asta. Hai să vedem cum împărțim scaunele ca să stăm toți ca niște oameni, să halim și după aia să ne vedem de viață.
– Ți-am zis că e ocupată! Eu m-am așezat prima. E masa mea!
– Băi, sînt șase scaune la masa asta. Noi sîntem doi. Încăpem lejer chiar dacă mai ai tu trei prietene care vor să stea. Și, sincer, am dubii că ești genul de persoană care are trei prietene!
Mor cand se duce omu la Ikea, direct la restaurant. Daca n-aveti ce face, stati ba acasa, puneti de o otrava, un streang…