Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

PAUL CERNAT: „Asta se cheamă educație prin sfidare arogantă“

Zoom PAUL CERNAT: „Asta se cheamă educație prin sfidare arogantă“

Universitarul și criticul literar Paul Cernat despre situațiune. Fără agendă ascunsă, fără partizanat, adică așa cum ar trebui să fie o analiză politică și de obicei nu e.

Cristian Teodorescu: Ce s-a ales din promisiunea prezidențială cu „România educată“?

Paul Cernat: Un document găunos, prolix redactat, contestat de specialiști cu greutate și, în plus, inaplicabil din motive de algoritm politic. Din păcate, mai ales în ultima vreme, președintele a arătat că nu mai poate mobiliza majorități parlamentare și nici nu mai poate „inspira“ elitele. Dimpotrivă chiar. În mod ironic, (re)punerea pe tapet a programului „România educată“ coincide cu o prăbușire a învățămîntului autohton postdecembrist, chiar cu o reanalfabetizare galopantă, sub acțiunea conjugată a unei pandemii lamentabil gestionate și a unui „online“ cu efecte catastrofale asupra învățării și evaluării.

C.T.: Cu meritocrația cum rămîne? Meritocrație de partid?

P.C.: În cel mai bun caz. De regulă, avem de a face cu un clientelism fără meritocrație, în care meritul se întîlnește totuși, din loc în loc, pentru ca lucrurile să funcționeze cît de cît. Lăsînd exagerările deoparte, problema evaluărilor și a selecției cadrelor rămîne una dintre cele mai importante deficiențe sistemice ale României actuale. Bun, înțeleg, clientelismul ține de specificul local; dar măcar de-ar fi să fie, cît de cît, mai „meritocratic“.

C.T.: „Fără penali în funcții publice“, dar cu un premier care are cazier în Statele Unite. Sau, la noi, două zile la pușcărie nu se pun?

P.C.: Sînt prea „bătrîn“ ca să cred în asemenea sloganuri, iar în cazul actualului premier demis e ultimul lucru pe care i l-aș reproșa. Grav mi se pare faptul că stilul său de a conduce guvernul seamănă periculos de mult cu cel care i-a adus suspendarea permisului și două zile de detenție în Statele Unite. Dar cine ridică sloganul, de el va pieri, mai ales la noi, unde una scandăm și alta fumăm.

C.T.: Între cele două războaie mondiale, extremismul s-a ridicat la noi și din cauza exasperării alegătorilor față de corupția din partidele pe care se sprijinea democrația. N-am învățat nimic de-atunci?

P.C.: Din păcate, din istorie nu învățăm decît că, în condiții de presiune și temperatură date, societățile sînt condamnate să răspundă, vorba lui Titu Maiorescu, „cît le rezistă celula“. Nu era vorba, de altfel, doar de corupție în interbelic, ci de un întreg context intern și internațional derapat, de o criză gravă, economică, politică, societală, a ordinii liberale post-1918, prost gestionată de elite cleptocratice în căutare de țapi ispășitori. Nu știu dacă, schimbînd ce e de schimbat, sîntem într-o criză de sistem comparabilă, dar un pericol se întrevede. Privind retrospectiv, îmi dau seama că rezultatul nici nu putea fi altul. (Să nu ne mai întrebăm „Cum a fost posibil?“. Uite că a fost, pentru că atît s-a vrut și s-a putut atunci.) Un lucru e clar: extremismul cîștigă atunci cînd mainstream-ul, din diverse cauze, falimentează. Nu mai contează, atunci, că nu e capabil să construiască nimic valabil și că nu știe decît să distrugă și ce-a mai rămas, important e ca oamenii să se simtă, o clipă, răzbunați și consolați pînă la proxima dezamăgire și revoltă. Mai poți să-i convingi să nu voteze antisistem, atunci cînd simt, acut, că sistemele îi abandonează și își bat joc de ei? Și uite așa ajungem la adevărata problemă: cum să recredibilizăm mainstream-ul? După umila mea părere, în nici un caz prin „talibanizări“ ideologice, logici de război cald sau rece și haterisme autosufiente, ci prin reconstruirea punților distruse, printr-o logică a pacificării sociale.

C.T.: Astă-vară președintele și premierul anunțau că pandemia a fost învinsă. Acum am ajuns în fruntea cozii pandemice din Europa, iar președintele Iohannis dă vina pe lipsa de educație a cetățenilor, deși au trecut șapte ani și restul zile de cînd fostul profesor de fizică, ce dădea și meditații în timpul liber, a ajuns dirigintele României. Nu l-au ascultat elevii?

P.C.: Păi, să vedem. După tragedia cu incendiul de la Spitalul „Matei Balș“, președintele a plecat la schi, la Păltiniș, și a recomandat cetățenilor acest nobil sport. La Alba Iulia, în septembrie 2021, cu ocazia lansării noului model de Dacia Duster și în plină emergență a valului patru, a elogiat stabilitatea guvernului, a anunțat că greul a trecut și a recomandat cetățenilor să joace golf. Iar la congresul PNL, fără mască, i-a făcut lobby prezidențial unanim detestatului Florin Cîțu. Asta se cheamă educație prin sfidare arogantă, zic. Să-l tot asculte elevii.

C.T.: Ce-ți spune despre noi că avem o minoritate vaccinată și o majoritate dintre care unii refuză să, alții se mai gîndesc dacă, iar altora nu le pasă de?

P.C.: Eu văd în eșecul „campaniei de vaccinare“ în primul rînd un eșec al elitelor politico-administrative autohtone și o gravă criză de credibilitate a lor. Dincolo de orice considerații „culturale“, complet contraproductive, privind poporul primitiv și needucat, refuzul vaccinării e o formă de neîncredere a perdanților globalizării (mai numeroși la periferie) în elitele politico-econimice locale și globale, de care se simt abandonați și, mai grav, amenințați. De aici reacții (adesea) suicidare de tipul: mai bine mor decît să le fac jocul, să-i las să îmi invadeze viața și corpul etc. Aici am ajuns. De asta mulți se simt mai protejați de moaștele cuvioasei Parascheva decît de spitalele subfinanțate, fără personal și aparatură. Din păcate, așa gîndesc în pofida a orice și, la cîte decizii scandaloase, aberante, incoerente, prost comunicate s-au luat, nici nu mă mai mir. Și-a cerut cineva scuze pentru panicări stupide precum „virusul se ia de pe butonul de la lift“, „în Wuhan oamenii cădeau pe străzi“, „virusul se ridică din praf, în parcuri“ ș.a.m.d., pentru internarea asimptomaticilor în izolete, pentru închiderea cimitirelor, parcurilor și piețelor, pentru înmormîntarea bolnavilor în saci și tratarea SARS-CoV-2 ca Ebola sau ciumă, urmată, la fel de iresponsabil, de relaxări propagandistice de tipul „Am învins pandemia“? Pentru ipocrizia politicienilor surprinși în public fără mască, deși îi predicau obligativitatea, pentru bagatelizările prezidențiale de dinaintea declarării pandemiei, de dragul declanșării alegerilor anticipate („COVID e o răceală“), pentru numirile clientelare în conducerea spitalelor, pentru cinismul transportării la grămadă în Germania a muncitorilor sezonieri, pentru ascunderea sub preș a riscurilor de dragul alegerilor parlamentare la termen și a obținerii „guvernului meu“, pentru relaxările iresponsabile de la Untold și congresul PNL, pentru dublele standarde de tot soiul? Cît despre „campania de vaccinare“, ea a fost gîndită exclusiv pentru minoritatea celor deja convinși de necesitatea ei. Ca atîtea altele.

C.T.: În iarna asta ne întoarcem la sfatul lui Ceaușescu, să mai punem o haină pe noi?

P.C.: Doar am văzut deja că, dacă-l votăm pe Nicușor Dan la Primărie, vin imediat apa caldă și căldura… Rîdem, glumim, dar fără plafonarea costului combustibililor și fără o politică energetică responsabilă față de cetățeni, va fi de rău. Și, ce ironie, nu vom mai putea da vina pe comunism pentru că punem haine peste haine în plus pe noi, ci, eventual, pe „liberalizare“. Pentru că energia verde rămîne, deocamdată, doar un vis frumos pe care nu ni-l permitem.

C.T.: Cînd ai un copil de crescut, cum îi vezi viitorul în România?

P.C.: Cu îngrijorare. Dar și cu speranță, că ea moare ultima.

 

Cristian Teodorescu

 

 

 

 

 

 

 

 




Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Un neamț spumos…

    30 noiembrie 2021

    Un neamț spumos ca gulerul de halbă ne-nvață cum se bate cuiu-n talpă. Ca un postum omagiu al calfei de cizmar, bătu liberalismul în cuiul militar. Lovind cu stîngu-n dreptul […]

  • Nici noi nu mai știm cîți sîntem

    29 noiembrie 2021

    Șapte miniștri liberali din totalul de opt au trecut pe la Colegiul Național de Apărare sau pe la Academia Națională de Informații. Unii dintre ei, cum ar fi eternul ministru […]

  • Ori suntem civili, ori nu mai suntem

    29 noiembrie 2021

    S-a activat „societatea civilă“ și ne-a spus că este cu ochii pe noul guvern. Întreaga națiune ar trebui să fie în sărbătoare, constatând că, iată, nu a fost nici uitată […]

  • Rugăciune de seară

    23 noiembrie 2021

    (Recurs la o afirmație din Pateric unde trupul e numit de Sfinții Părinți „fratele porc“) Săru’ mîna, trupul meu, că m-ajuți cînd îmi e greu, că mă lași, fără chirie, […]

  • Patrioți în poziția capră

    23 noiembrie 2021

    Mulți au crezut că negocierile pentru formarea guvernului sînt inspirate de patrie și națiune, de binele public și de urgența situației, dar s-au înșelat. Aceste negocieri exprimă, de fapt, preferințele […]

Editoriale
  • Un neamț spumos…

    30 noiembrie 2021

    Un neamț spumos ca gulerul de halbă ne-nvață cum se bate cuiu-n talpă. Ca un postum omagiu al calfei de cizmar, bătu liberalismul în cuiul militar. Lovind cu stîngu-n dreptul […]

  • Nici noi nu mai știm cîți sîntem

    29 noiembrie 2021

    Șapte miniștri liberali din totalul de opt au trecut pe la Colegiul Național de Apărare sau pe la Academia Națională de Informații. Unii dintre ei, cum ar fi eternul ministru […]

  • Ori suntem civili, ori nu mai suntem

    29 noiembrie 2021

    S-a activat „societatea civilă“ și ne-a spus că este cu ochii pe noul guvern. Întreaga națiune ar trebui să fie în sărbătoare, constatând că, iată, nu a fost nici uitată […]

  • Rugăciune de seară

    23 noiembrie 2021

    (Recurs la o afirmație din Pateric unde trupul e numit de Sfinții Părinți „fratele porc“) Săru’ mîna, trupul meu, că m-ajuți cînd îmi e greu, că mă lași, fără chirie, […]

  • Patrioți în poziția capră

    23 noiembrie 2021

    Mulți au crezut că negocierile pentru formarea guvernului sînt inspirate de patrie și națiune, de binele public și de urgența situației, dar s-au înșelat. Aceste negocieri exprimă, de fapt, preferințele […]

  • România de tinichea

    23 noiembrie 2021

    Este plină România ultimilor aproape 32 de ani de tinichele zornăitoare care s-au atașat de piepții mândri ai unor oameni mai mult sau mai puțin merituoși. Sunt mii de oameni […]