În Piața Unirii din București, la mai puțin de 500 de metri de Casa Poporului, există un segment de trotuar, între ieșirea de la metrou și capătul tramvaiului 32, unde Primăria s-a gîndit să înlocuiască dalele lui Ceaușescu cu pietre noi, aprobate de Oprescu.
Faraonica lucrare, care ar fi trebuit să dureze maximum două săptămîni, a început în octombrie și așteaptă în continuare să fie terminată, mai ales că mlaștinile formate între timp amenință să înghită atît trecătorii, cît și caii lor. Deși nu a fost în stare să termine punerea pietrelor, aceeași primărie le-a permis totuși comercianților ambulanți să vîndă mărțișoare, chiloți și icoane cu leduri în zonă, prilej cu care toată lumea a putut observa adevărata utilitate a pavajului: se sparge foarte ușor și poți să-l folosești la ancorarea corturilor ilegale în care vinzi agrafe.
Publicat în Cațavencii, nr. 11 (89) 2013






