Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pavăza unui boschetar față de pandemia locală

Zoom Pavăza unui boschetar față de pandemia locală

Cele mai rele coșmaruri din vis încep ca o poveste oarecare, cînd nimic nu pare să te amenințe. Te crezi într-o zi obișnuită: vremea e bună, vremurile acceptabile, vecinii sînt politicoși, necunoscuții nu te agresează. Și deodată îți dai seama că în această sfîntă banalitate s-a ascuns un rău impalpabil, dar neiertător, de care nu te poți apăra. Crezi, tot mai anxios, că s-a stricat mașina lumii, de nu mai știi pe ce și pe cine te poți bizui. Ba ajungi să-ți închipui că nici tu însuți nu mai funcționezi cum știai, fiindcă ai devenit parte a acestui invizibil răunecruțător.

Cînd te trezești, te miri că mai ești viu și te încearcă un elan de solidaritate cu toată lumea, ca pe prințul Mîșkin al lui Dostoievski, cel ce e idiot de bun.

Dacă însă coșmarul se instalează în viața cotidiană, a ta și a celorlalți, în timp ce toate semnele exterioare te îndeamnă să crezi că nu s-a schimbat nimic în rutina zilnică? Obiceiul nostru de a personifica răul impalpabil nici de data asta nu funcționează, ca și pe vremea ciumei din Evul Mediu. Doar că acum speranțele noastre sînt ceva mai întemeiate, pe putințele științei, nu pe vînt. Cel puțin așa zice, optimist-rațional, istoricul și filosoful Noah Yuval Harari, un tip în a cărui judecată cred tot mai mulți dintre noi. (Dar apropo de musculatura științei de azi, oare ce-or mai fi făcînd savanții britanici?!)

Mărturii mai vechi ne arată că, în momente nasoale, schelăria socială și moravurile se dau peste cap, ca lovite de cutremur. Ticăloșia, prostia, ignoranța agresivă și egoismul tîmpiților își dau mîna împotriva civilizației și a regulilor cu care încercăm să ne apărăm de rele.

Ce se întîmplă acum la noi în țărișoară reproduce în mic ceea ce se petrece în lumea întreagă. Mulți dintre cei care zic: „Asta-i România!”, cu aerul că le știu pe toate și că trăim într-o țară de căcat, pun cu toate puterile umărul la dărîmarea încercărilor noastre de a ne lupta cu balaurul nevăzut. Și, din nenorocire, proștii și ticăloșii sînt suficient de numeroși pentru a strica bunul mers al ceasornicului social de peste tot, de se ajunge la intervenția armatei ca să-i astîmpere. Dar ce te faci dacă și în armată există proști și ticăloși? Sau în Poliție și în Jandarmerie? Ca să nu mai vorbim de politicieni. De treizeci de ani, în România, avem impresia că luăm parte la o muncă în zadar, pentru a ridica o construcție socială puternică. De unde și lehamitea, emigrarea în masă, dar mai ales lipsa de solidaritate cu poporul a celor care sînt plătiți să aibă grijă de cei care le plătesc salariile uriașe. Alaltăieri, adică vinerea trecută, am văzut un boschetar din categoria celor care trăiesc în aer liber, la marginea societății. Făcuse rost de o mască și, o să rîdeți, o folosea ca să se ferească de cei integrați, nu de alți boschetari. Am vorbit cu el de la mască la mască. A devenit boschetar după o dezamăgire amoroasă fără leac. Ca o pedeapsă pe care și-o aplicase din masochism. Dar după ce se obișnuise cu acest fel de viață, pe care îl alesese ca alternativă la sinucidere, voia să-și trăiască libertatea, nu să se îmbolnăvească, la fel ca voi „ăștia”. Tipul era nespălat, adică puțea. Știa, dar m-a lămurit că astfel nu se apropia nimeni de el.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale