Eram într-o vară în Florența, mă relaxam ca tot omul la o terasă și aud la masa de lângă mine, unde stăteau vreo treizeci de turiști, pe unul care, plin de entuziasm, urlă: „Băi, las-o naibii de Italia și haideți să plecăm într-un loc mișto, mai ofertant. Hai în Arad”. Ce tocmai ați citit este o frază realmente imposibilă. Dacă ar exista o contorizare a momentelor în care cineva a vrut din tot dinadinsul să zboare la Arad și nu în vreun alt loc, am vorbi de fapt despre o foaie albă imaculată. Totuși, asta poate nu înseamnă nimic. Cu toate că nimeni nu se plânge de lipsa unui aeroport la Arad, autoritățile județene vor plăti în următorii trei ani, în mai multe tranșe, un aeroport care nu mai avusese pasageri de aproape doi ani. Nu zicem, e bine, să fie acolo. Ce nu a intrat însă în preț e și (măcar) o companie aeriană care să se fâțâie pe acolo cu niște avioane. Ergo, de patru luni deja, investiția stă și-așteaptă. Iar perspectivele sunt…
Planul în sine era excelent: luăm vechiul terminal, îl facem frumos și, în secunda doi, în aer vor fi cozi de sute de avioane pline cu oameni care vor măcar o escală la Arad. Ceva însă, imposibil să ne dăm seama ce, nu a mers conform planului. Prin urmare, astăzi, noul terminal al Aeroportului Arad, în care s-au investit două milioane de euro, stă și așteaptă.
Parte din plan era și faptul că, după terminarea aerogării, la Arad va ajunge o companie aeriană olandeză ce va avea curse spre și dinspre Arad. O companie. Așadar, cumva, cineva investește două milioane de euro într-un aeroport în care, în cel mai bun caz, va avea activitate la început o singură companie. Sigur că olandezii nu au prea luat în serios treaba și până acum, cel puțin, nu au mai venit. Așa că se stă în stand-by. E însă în povestea asta sentimentul că aeroportul din Arad așteaptă activitate cu același realism cu care ai aștepta un tren Inter Regio în fața chiuvetei de la o benzinărie.