Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pe „golani“ i-ați omorît, Da’ cu cîinii ce-ați avut?

Zoom Pe „golani“ i-ați omorît, Da’ cu cîinii ce-ați avut?

CFR-FCSB. Mă lași? A fost un derby, desigur. Actualul mare derby dintre două acronime, două grupări de inițiale majuscule. Tot respectul! CFR mai are legătură cu Căile Ferate Române la fel cum mai are FCSB cu Armata. Să nu se trezească vreun Talpan de la Ministerul Transporturilor să-i dea și pe clujeni în judecată. Atunci să te ții circotecă! Nu va fi, glumeam. Totuși, de bine, de rău, au trecut 30 de ani de la niște Evenimente. Tocmai d-aia, deși nu face parte din specificul acestei rubrici, ne-a preocupat mai puțin actualitatea meciului de la Cluj, cît retrospectiva evenimentelor de la București, din 13-15 iunie 1990. Atunci, băieții de la Jiul Petroșani, sprijiniți decisiv de Dinamo, au bătut în deplasare Sportul Studențesc – cu bîta, cu furtunul, cu toporul, cu șuturi bine calibrate în anatomia victimelor. Chiar dacă bieții mineri au revenit ulterior în zona subsolului, au retrogradat și chiar s-au desființat, oameni buni, frați români, rezultatul a rămas unul mincinos, pînă-n ziua de azi. Atunci, pe 14 iunie 1990, ne băteau minerii în Capitală, da’ ne mai băteau și camerunezii în Italia la turneul final mondial. În ’90, în cantonamentul de la Telese Terme, jucătorii de la Steaua și Dinamo erau tîrguiți ca-n obor, cu binecuvîntarea ofițerilor celor două cluburi departamentale. Și tot pe vremea aia, alți ofițeri începeau să vîndă și să-și însușească, tot la bucată, hălci din economia încă viabilă a patriei socialiste. Așa ne trebuie, golanilor! Vezi, dacă am preferat să mergem la Universitate, nu la școala de ofițeri? Am fost (prea) idealiști, da. Și chiar dacă am fixat agenda, chiar dacă multe idealuri politice ale Pieței s-au împlinit (libertate, democrație, NATO, UE ș.a.m.d.), fraților, o nemulțumire rămîne. N-a ieșit chiar cum visam. Ei și, asta e! Meciul continuă. Avem o grămadă de prieteni care, din păcate, ajunseră să susțină acțiunile unor structuri de forță, prea puțin atente la drepturile și libertățile cetățenești. Își vor reveni, pînă n-o fi prea tîrziu, sperăm (la prieteni, ne referim).La fel de tare ne îngrijorează că pînă și nouă ne vine să plîngem peumărul lu’Dinamo (cu epoleți înstelați odinioară). Ni s-ar fi părut imposibil, în 1990. Azi, omenește, îi compătimim pe cîini. Pe lîngă toate celelalte belele de la club, i-au mai depistat și cu COVID-19. Îi urăm sănătate domnului magazioner infectat. Sănătate și lu’ Dinamo! Fără Dinamo, într-adevăr, lumea noastră nu va fi la fel. Cum vor izbuti să finalizeze campionatul, rămîne însă un mare pariu.

Pen’că ne plac metaforele, am zice că și clubul Dinamo reprezintăîn sine o metaforă postdecembristă. Pomeneam de niște devalizări–după 1990–,la clubul Dinamo așa s-a petrecut. Am tot vorbit (vorbește lumea, da’ rămîn vorbe) despre Tripleta de Aur Sănătate-Educație-Infrastructură. A se vedea situația, se vede fix din Groapă. Sănătatea–i-au depistat cu infecție. Educația – de unde aveau una dintre cele mai bune școli de fotbal de copii și juniori (academii, cum le zice astăzi), acum Dinamo promovează la echipa mare niște  străini, aduși de te miri unde. Infrastructura – ce să mai vorbim stadionul cu pistă ar putea fi transformat în Muzeul Comunismului. Să rămînem optimiști, fraților! N-au trecut decît 30 de ani. Uite, s-a reluat campionatul. Cinci meciuri din cele șapte programate – e un scor bun. E mai mult decît nimic. N-a fost degeaba. Competiția noastră continuă. Hai România! Hai omenia!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Hora statică

    14 iulie 2020

    Sfaturile medicale ale specialistului în matematica de liceu Klaus Iohannis, aureolate de farmecul repetitiv al îndemnurilor domnului diriginte către indisciplinații cetățeni ai acestei țări de-a sta pitulați în casă, de […]

  • Partidul, mai feroce ca COVID-ul

    14 iulie 2020

    Cele patru stadioane din București pe care urmau să se antreneze Ibrahimovici și Messi nu-s gata. N-am reușit să terminăm nici linia de metrou care i-ar fi adus de la […]

  • Dați-vă juriștii la școală!

    14 iulie 2020

    Cum te întorci prin vreun partid din România dai de câte un jurist, specialist în Drept, absolvent de Drept, avocat, și tot așa. Mulți dintre parlamentari sunt absolvenți de Drept, […]

  • Institutul pentru Combaterea Horelor

    7 iulie 2020

    Fenomenul horelor românești din primul război mondial a tulburat comandamentul german, care nu prea înțelegea tehnica de luptă a valahilor ce se învîrteau de mama focului înainte de apusul soarelui, […]

  • Limitele unui jucător de golf

    7 iulie 2020

    De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă […]