Sînt cărți care se țin după autorul lor și după ce și-au început drumul în lume. Uneori cititorii care recunosc ceva sau pe cineva în ele sînt cei ce-l obligă pe scriitor să se întoarcă asupra lor, ceea ce poate fi plăcut sau, de la caz la caz, stingheritor. Alteori însă textul însuși îi cere autorului explicații, sîcîială de care nu scapi decît dacă scrii o continuare sau o explicație pe larg a ceea ce continuă să te obsedeze. Andrei Gorzo susține că a avut de-a face cu ambele situații, încît a trebuit să scrie o carte despre cartea pe care o publicase cu doi ani în urmă*. Nu-mi mai amintesc de ce n-am citit-o pe prima, Ce am învățat de la Graham Greene. O istorie de familie, iar de Sfârșit de aventură m-am apropiat fără să fi știut de legătura ei cu Ce am învățat de la Graham Greene. Astfel că m-am trezit într-o situație de o ironie involuntară citind această carte despre o carte pe care, presupune autorul, cititorii săi au apucat s-o citească. Un qui pro quo ca în romanele lui Greene.
În ciuda unei consistente diferențe de vîrstă, pe Graham Greene l-am descoperit în adolescență, ca Andrei Gorzo, eu, cu Omul nostru din Havana, care mi-a plăcut, dar nu m-a dat pe spate. Pe atunci eram prins de povestirile lui Salinger și de Veacul de singurătate al lui Márquez, care mă cuceriseră; aș fi vrut să scriu ca ei și îmi băteam la cap prietenii să-i citească.
Pentru criticul de film Andrei Gorzo, Graham Greene funcționează nu numai ca romancier, ci și ca autor de ecranizări celebre și ca omul de stînga al unor cauze celebre în anii cincizeci-șaizeci. Dar pînă la fostul angajat al MI6 devenit scriitor celebru, Gorzo se întoarce la tatăl său, medicul legist la Călărași, care i-a făcut autopsia lui Virgil Trofin, înaltul demnitar comunist căzut în dizgrația lui Ceaușescu din cauză că ar fi făcut parte dintr-un grup care a vrut să-l înlăture de la putere. Medicul fusese mare cititor și colecționar de romane franțuzești de aventuri în ediții ieftine. Din cauză că-l autopsiase pe Trofin, cel exilat la Călărași, pe care-l și cunoștea dinainte, în calitate de notabilitate a orașului, tatăl făcuse pușcărie – nu politică, ci de drept comun, din motive inventate. Medicul, predispus oricum, din pricina lecturilor, către teorii ale conspirațiilor, începe să se creadă el însuși conspirator, cînd, eliberat din închisoare, nu izbutește să-și mai găsească serviciu ca anatomopatolog. Imediat după Revoluție, doctorul vine la București, închipuindu-și că face parte din cercul noii puteri, dar e ținut la margine. Sărăcește fiindcă nu e în stare să ceară de lucru. Se apucă de gazetărie și de băutură, colaborează și la foi infame, apoi se însingurează și, spre mulțumirea familiei, nu mai iese din casă. Cînd moare, lasă în urmă datorii și puține regrete. După apariția cărții despre tatăl său, pe care nu încearcă să-l eroizeze – chiar dimpotrivă! – și despre Graham Greene, Gorzo se trezește că cititorii îl caută și că volumul stîrnește un interes la care nu se aștepta și printre autorii care încearcă să deslușească misterele Revoluției și ale încercărilor anterioare de a-l debarca pe Ceaușescu de la putere. Toate astea și posteritatea nesperată a tatălui sînt cîteva dintre motivele mărturisite de Gorzo care l-au împins să scrie Sfârșit de aventură. Altul e că Gorzo a pornit pe urmele romancierului conspirațiilor și al cauzelor pierdute care a fost Graham Greene, ceea ce l-a dus mai întîi în „State”, unde dialoghează tot mai iritat cu patronul rus al unei berării, care-i spune cu accent slav „Fuck America!”.
Mai tîrziu, deși mărturisește că n-are aptitudini de călător aventuros, Gorzo ajunge în Panama și în Vietnam, ca „turist care vede, dar nu înțelege nimic”, iar dacă nu găsește prilejul de a călători cu bani puțini prin locurile pe unde a stat Greene, se consolează cu investigațiile biografice făcute de autori care și-au îngăduit acest lux. Cînd, spre sfîrșitul cărții, Gorzo se lansează în eseistică politică pornind de la politicalele romancierului britanic, rezultatul e, ca să zic așa, înseriabil. Însă criticul de film are un cît se poate de convingător talent de prozator – știe să construiască și o face cu ingeniozitate, te cucerește cu personajele sale, pe care le dezvoltă în mișcare, la fel ca Greene în Sfîrșitul unei iubiri sau în Un american liniștit, iar intuițiile sale psihologice sînt de o finețe și de o profunzime admirabile, încît fac aventura lecturii memorabilă.
- Andrei Gorzo, Sfârșit de aventură, Editura Polirom, 2026.
Gorzo, acest autor de replici date deja de altii asterne pe hartie platitutidini care n-aveau stapan.