Ţara celor o mie de fleacuri – Sîmbătă, în Herăstrău, am fost martor la o scenă foarte educativă: un tătic încruntat, la vreo treizeci de ani, își învăța băiatul să meargă pe bicicletă, premiindu-l cu capace după ceafă de fiecare dată cînd puștiul punea piciorul pe pămînt sau felicitîndu-l dur la vreo greșeală de conducere („Nu așa, prostule!“ , „Bă, da’ tăntălău mai ești…“).
O bancă mai încolo, o franțuzoaică venită în parc cu copiii ei de vîrstă apropiată cu cea a ucenicului biciclist abandonase lectura și își strînsese protector puii pe lîngă ea, șocată de metodele pedagogice ale părintelui român. Madame, nu știi nimic: la noi, „la bataille est rompue du paradis“. Sau, mă rog, cum s-o traduce în franceză mostra asta de filozofie mioritică.
