Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pentru unii mamă, pentru alții Papă

Zoom Pentru unii mamă, pentru alții Papă

Am intrat în sucursala unei bănci ca să-mi actualizez datele personale, o chestie la care băncile țin foarte mult pentru că aparent sînt foarte mulți clienți care în cinci ani își schimbă adresa, numele, sexul și ocupația, dar continuă să plătească ca fraierii la același credit. În orice caz, în agenția asta era atmosferă de sărbătoare, toată lumea părea că așteapăt ceva cu nerăbdare. Am bănuit că-i pauza de masă, dar m-am înșelat amarnic, era domnul curier, pe care instantaneu au sărit zece femei pe tocuri și un hipster bărbos cu părul într-o parte. “Ai adus?” “Am adus!” “Cum arată?” “Sînt super-mișto! Mi-am luat și eu vreo trei!” “Eu am să-mi iau vreo zece”, a ciripit o doamnă supraponderală în timp ce-și freca pofticioasă mînuțele grăsuțe. “Domnu’ Grigore de la pază, nu vrei și matale să iei?” “Nu, mersi, doamnă Sanda, io nu-s cu d-astea.” Tocmai mă pregăteam să întreb cu voce tare ce este acest nou drog al bancherilor, care se vinde pe față, ziua în amiaza mare, cînd fata de la ghișeu m-a băgat și pe mine în seamă. “Vreți și dumneavoastră? Haideți, c-ați picat la fix, pînă diseară nu mai avem.” “Ce să vreau, don’șoară?” “Monede cu Papa, bineînțeles! Ia uitați ce frumoase sînt! Io îmi iau 15, că cine știe cît o să valoreze. Doamnă Sandaaa, treceți-mă pe listă cu 15 bucăți!” Și uite așa am ratat ocazia să particip la istorie și să plec acasă cu un Papă în buzunar. Pe de altă parte, un Papă probabil nici n-ajungea, ar fi trebuit și eu să mă trec cu zece bucăți pe listă la doamna Sanda.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]