A văzut cineva vreodată o haină de Cătălin Botezatu? Există aşa ceva? Serios acum, a auzit vreun om care are legătură cu moda de ţoale marca Botezatu? Dar modă pe bune, nu maimuţe care defilează în chiloţi prin cluburi de cocalari ca să găsească domni generoşi cu o erecţie de tratat. Aia nu e modă. E doar evoluţia prostituţiei. Nimeni? Atunci să trecem la ce ştim despre el. Obiectiv vorbind, sînt două păreri contradictorii legate de el. Există o mulţime de oameni care insistă că e heterosexual şi una care e convinsă că e homosexual. Prima mulţime este formată din Cătălin Botezatu.
Să fie clar. Nu am nimic cu pîrţarii. Cred în dreptul absolut al omului de a-şi introduce mătărînga în orice chestie matură care-şi dă consimţămîntul, indiferent dacă e bărbat, femeie sau Fuego. În schimb, mă enervează cînd cineva insistă să îmi insulte inteligenţa povestind constant şi agresiv fabulaţii evidente în orice sursă de media se coboară atît de jos încît să asculte. E ca şi cum aş apărea eu zilnic la televizor ca să vă povestesc că sînt un ninja care călătoreşte prin timp şi ar trebui să-mi mulţumiţi cu toţii pentru că datorită mie a existat un singur Hitler. Că în realitatea originală erau tripleţi şi au cucerit lumea. Iar eu, cu puterile mele nebănuite, am reuşit să asasinez doi, salvînd miliarde de oameni. Şi că am un elicopter invizibil. Clar aş merita un şut în cur pentru că vă iau de proşti dacă aş face aşa ceva.
Acum cîteva zile, exagerînd cu naraţiunea, Bote a declarat că a făcut sex cu o minoră de 14 ani. Şi multe minţi netede au început să se îngrijoreze. O fi rău? O fi periculos? E un exemplu negativ pentru societatea românească? Trebuie făcut ceva în legătură cu asta? Personal, eu cred că oamenii ăştia derutaţi uită adevărata problemă care trebuie să macine poporul: nişte copii neatenţi ar putea să dea cu gîtul în elicea de la elicopterul meu cînd îl pornesc şi să se decapiteze accidental, pentru că e invizibil. Nu ar trebui ca legea să ne protejeze tinerii de aşa ceva? Cum se poate să fie legal, în 2012, să deţii un elicopter invizibil?
Iar pentru Bote am o sugestie ca să ne convingă o dată şi pentru totdeauna că e hetero: să revendice nişte violuri. Să vadă care nefericită a fost tăvălită noaptea prin parc şi să mărturisească spăsit că el a fost infractorul. N-a putut să-şi stăpînească masculinitatea. Atunci chiar l-ar crede toată lumea că îi place păsărica. Nimeni n-ar fi în aşa hal de nebun încît să facă puşcărie pentru o poveste inventată. Şi acolo, la duşuri, în sfîrşit ar putea să se desfăşoare natural.







uite, Andra Pop pare sa stie mai multe! ia intrebati-o cand si cum i s-a aratat Botezatu de considera articolul o insulta? 😀
e un martalog care ar trebui sa aibe alte activitati…dar cei ca el sunt multi din pacate si mediatizati la extrem mai ales de antene si canal d….pasarin,pestritiu,zavoranca,pepe,botezatu,sensual,zeci de tzigani…becali,maruta,prigoana madam,tonciu,mitoselu,si lista e f lunga
tara moare de foame si noi ascultam minciunile puscariasului
Futezatorul, fin observator al naturii umane, a sesizat un lucru mai putin evident pentru majoritatea: „domnul” despre care se scrie nu e decat un soi de proxenet „de lux” iar afacerea cu toale e buna doar de paravan. Totusi, in ceea ce face, face bine…banuiesc…din moment ce lumea-l umple de bani. Mai rau e de cei care nu pot spune ca sunt buni la ceva….orice.