Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Philadelphia

Zoom Philadelphia

Filmul pe care vi-l recomand astăzi i-a oferit lui Tom Hanks primul rol major al carierei (pentru care a și luat Oscarul de interpretare): Andrew Beckett, avocatul homosexual infectat cu HIV concediat de firma de avocatură Wheeler & Asociații sub pretextul incompetenței care își dă în judecată foștii angajatori și este reprezentat legal de Joe Miller (Denzel Washington), un avocat de culoare care a pledat pînă acum doar în cazuri minore de rănire din culpă.

După ce a șocat audiența cu thriller-ul, devenit clasic, The Silence of the Lambs, regizorul Jonathan Demme trece în Philadelphia într-un alt registru: spune această poveste simplu, direct, fără predici melodramatice, întorcînd pe toate fețele subiectul delicat al prejudecăților față de homosexuali și consecințele sociale ale unei îmbolnăviri de SIDA. Andy Beckett nu e un martir, dar transformarea lentă din om sănătos în muribund și izolarea sa într-o moarte socială care o precede pe cea fizică nu-l pot lăsa indiferent pe cel care încearcă să se identifice cu situația.

De aceea, poate că cel mai important fir epic al filmului e conflictul din Joe, reprezentantul societății, omul obișnuit care își depășește frica de boală și homofobia, reușind să iasă din ostilitate, să empatizeze cu suferința și să lupte cu nedreptatea care i se face lui Andy.

Pînă la urmă, părțile procesului din Philadelphia sînt Intoleranța și Ipocrizia versus Compasiunea și Înțelegerea – juratul-telespectator va judeca deliberînd singur și(-și) va anunța verdictul.

Philadelphia, SUA, 1993. Regia: Jonathan Demme. Scenariul: Ron Nyswaner. Cu: Tom Hanks, Denzel Washington, Jason Robards, Antonio Banderas. Rating IMDB 7,6. Pe Digi Film, ora 20.00



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia