Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Picturi extrem de valoroase, distruse prin înfășurarea de ouă și brânză în ele

Zoom Picturi extrem de valoroase, distruse prin înfășurarea de ouă și brânză în ele

Caz șocant într-o comună din Tulcea. Vrând să distrugă probele, mama unui hoț de tablouri a înfășurat zeci de ouă și mai multe bucăți de brânză în picturi de o valoare inestimabilă, alterându-le definitiv. Femeia spune că a intrat în panică atunci când a văzut că polițiștii i-au trecut pragul casei. Speriată, ea s-a dus la o vecină și a împrumutat treizeci de oău și patru kilograme de brânză, pentru a le înfășura pe toate în picturile expresioniste de care voia să scape.

”Vă spun sincer că am intrat în panică și n-am știut ce să fac. Prima dată m-am gândit să distrug tablourile ducându-le la veceu și folosindu-le ca hârtie igienică, dar mi-am dat seama că e riscant să ies cu ele din casă și să le car cinci sute de metri până în fundul curții, în văzul vecinilor curioși. Știți cum e lumea la țară. Cum vede o pictură de Picasso, semnată chiar de maestru, cum intră la bănuieli. Crede imediat că ai furat-o de undeva. O altă idee era să pun picturile în geam ca să nu mai bată soarele. Am încercat, dar era să cad cu scaunul și am lăsat-o baltă. Am zis pe urmă să aprind cu ele focul în sobă și să pun de-o mămăligă, dar, ghinion, nu mai aveam mălai. Parcă erau indestructibile tablourile alea. Cu greu mi-a venit ideea să împachetez oău și brânză în ele. Dacă nu m-aș fi gândit la asta, cred că mă duceam la șeful de post să mă predau, că altă soluție să scap de tablouri nu mai găseam”, a povestit femeia, care spune că e pentru prima oară când distruge tablouri de o valoare inestimabilă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

Iubitori de arta