Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pîrîtul Liviu Antonesei și jurnalul său de pe blog

Zoom Pîrîtul Liviu Antonesei și jurnalul său de pe blog

De cînd a aflat că a fost dat în judecată de Gabriel Liiceanu, Liviu Antonesei scrie la el pe blog un Jurnal de pîrît. Textul are haz. Antonesei nu pare deloc intimidat că eseistul îi cere 100.000 de euro, ca despăgubire pentru calomnie. De unde se trage acest proces? Pîrîtul, ca să folosesc și eu terminologia Justiției, a răspuns într-un interviu pe care i l-a cerut o masterandă, scriind și despre Editura Humanitas, și despre directorul ei.

Antonesei a reluat în acel interviu acuzațiile care i s-au adus într-o vreme lui Gabriel Liiceanu că ar fi primit cadou Editura Politică de la Andrei Pleșu, pe atunci ministrul Culturii. Antonesei a mai scris în acel interviu și că, pe vremea cînd Traian Băsescu era președintele României, unii intelectuali s-ar fi lăsat cumpărați de cei aflați atunci la putere. Despre felul în care Editura Politică a fost desființată s-a tot scris. În primii ani după Revoluție, comentariile au fost, cele mai multe, de bine. Iar apariția Editurii Humanitas a fost privită pe atunci ca un semn că se schimba ceva în România. Mai tîrziu au apărut și comentatori care vorbeau despre „un cadou” pe care Andrei Pleșu i l-ar fi făcut lui Liiceanu.

Ce ar fi trebuit să facă însă atunci Pleșu? Să-i dea afară pe cei de la Editura Politică și să-l invite pe Liiceanu s-o preia, sub aceeași firmă? Atunci să fi văzut scandal! Căci asta ar fi însemnat că noua putere, ce-și zicea revoluționară, folosea vechea strategie de tip „Aceeași Mărie, cu altă pălărie”. Mai ales că, în acea vreme, diverse instituții și-au schimbat firma și conducerea, dar au rămas cît se poate de încoțopenite în trecut. Or, nou apăruta Editură Humanitas semnala că, măcar în cultură, lucrurile începuseră să se schimbe, iar succesul acestei edituri imediat după ce a fost înființată, în locul Editurii Politice, dovedește că măsura luată atunci de Andrei Pleșu a fost bine inspirată.

Că după ce s-au mai așezat lucrurile au apărut voci care au susținut că Pleșu îi făcuse un cadou amicului Liiceanu, asta ține, ca să zic așa, de perspectivă. Iar un editor poate stîrni nemulțumiri cu alegerile sale, cu ce publică și ce refuză și ce face cu cărțile publicate care nu se mai vînd. Așa se face că, de pildă, după ce l-a publicat pe Paul Goma, într-un tiraj peste măsură de optimist, Editura Humanitas a dat la topit cărțile rămase nevîndute, ceea ce a stîrnit un mare scandal pe atunci, că Liiceanu l-ar fi luxat editorial pe disidentul Paul Goma.

Cît despre afirmația, care nu-i aparține lui Antonesei, ci doar a fost preluată de el,  că unii intelectuali s-ar fi lăsat cumpărați de Putere, pe vremea lui Traian Băsescu, și aici depinde din ce unghi privești lucrurile. Dacă e unul critic, poți zice, retrospectiv, că au fost intelectuali care au avut dulci relații financiare cu Puterea. Altfel, însă, poți susține liniștit că așa-numiții intelectuali ai lui Băsescu au fost de partea lui din convingere.

Totuși, să-l chemi la tribunal pe Liviu Antonesei și să-i ceri despăgubiri de 100.000 de euro doar fiindcă zice într-un interviu diverse chestii care te enervează, asta mi se pare prea mult din partea unui om de condei, cum e Gabriel Liiceanu. În toată această afacere, însă, există și o parte bună, că Liviu Antonesei scrie acum un formidabil Jurnal de pîrît pe care editorul Gabriel Liiceanu ar putea să i-l ceară spre publicare la Humanitas, cînd va fi gata.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Părinteasca dimîndare

    16 iulie 2019

    Simona Halep i-a bulversat pe englezi cînd le-a povestit că România, care-i cea mai mare producătoare de iarbă cu scaieți din Europa, nu are nici un teren de tenis cu […]

  • Alianța morților

    16 iulie 2019

    Al doilea mandat Iohannis își aruncă umbra împietrită peste următorii cinci ani românești. După calcule și arestări, fatalitatea are acum înfățișarea drobului de sare. Se pregătește perpetuarea unui alt președinte […]

  • Iar ne fug investitorii

    16 iulie 2019

    Cică ExxonMobil ar cam vrea să se retragă de pe platoul continental al Mării Negre. Cel puțin așa spun sursele publicației specializate Gas4Media. Publicație care nu uită să ne amintească […]

  • “Cine rîde undeva în lume, rîde de mine!” (Rainer Maria Rilke)

    9 iulie 2019

    Legea recunoștinței, conform căreia copiii care nu le vor cumpăra părinților loviți de Alzheimer înghețată pe băț vor fi deferiți Justiției, mi-a amintit de șocul pe care l-am trăit în […]

  • Isărescu al șaselea, unicul

    9 iulie 2019

    Între comunism și ziua de mîine, istoria a aruncat iarăși o punte de rău augur. Parlamentul României a pus, pentru a șasea oară, un informator al Securității în fruntea Băncii […]

bt