Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Piți și Țuțu: cum au căzut la DNA

Zoom Piți și Țuțu: cum au căzut la DNA

Escrocheria cu măști executată de faimosul Gabriel Țuțu pe banii companiei de stat Romarm n-ar fi dus, în mod normal, la anchetarea lui și a familiei Pițurcă. Cu un prejudiciu de doar 1,7 milioane de euro, ar fi rămas la păstrare în sertarele de șantaj și ar fi produs beneficii de lungă durată prin simpla ei invocare.

Faptele scoase la iveală de ancheta DNA se înscriu cuminte în practicile obișnuite de furt din avutul statului, menținînd standardul de invizibilitate impus de sistem, adică deturnînd sume rezonabile, de pînă în două-trei milioane, fără să sară calul. Țuțu, combinat cu alde Pițurcă, a achiziționat cu banii Romarm un utilaj de fabricat măști în pandemie, care s-a stricat imediat, apoi a vîndut către MApN măști neconforme prin firma unui prieten. Găinărie curată, cu numai șase zerouri, genul de tun cu surdină, a cărui explozie împrăștie sume de cinci cifre către protectori.

Gabriel Țuțu e un personaj fabricat pe rețeta conservelor SRI, cu studii de milițian (Facultatea de Drept la Galați), aspirații de acoperit (stagiu la Colegiul Național de Apărare și master la Academia de Informații) și carieră la ordin (agent de Poliție, ofițer SRI, șef în Ministerul Comunicațiilor, în Ministerul Dezvoltării, membru în CA la Loteria Română). El a fost plantat în diverse poziții politice cu scopul de a livra informații și sume celor care-l gestionau.

Numai că, luat pe sus de cifrele tot mai mari, Gabriel Țuțu a început să scape din vedere reguli scrise cu roșu în Codul hoției rezonabile și limitele obrăzniciei strategice.

Așa se face că, după începerea războiului din Ucraina, SUA au cerut mai multor state din flancul estic să contribuie cu muniție pentru nevoile Ucrainei. României i-a cerut să livreze 200.000 de obuze de 122 mm pentru artileria de model sovietic a ucrainenilor, fiindcă altceva mai competitiv industria noastră de apărare nu putea produce. Comanda a ajuns la Romarm, cel mai important producător de armament al României, iar la Romarm era șef, după cum știm, Gabriel Țuțu.

Numai că Țuțu se ocupa de tunuri personale, nu avea timp să organizeze producția de obuze. Și, după ce și-a calculat un comision corespunzător, a comandat ghiulelele în Serbia. Sîrbii, la rîndul lor, i-au informat pe ruși, iar rușii au intrat în posesia unor informații prețioase privind cantitatea și tipul muniției primite de ucraineni, precum și despre lanțul de producție și finanțare.

Cînd au aflat americanii, SRI a trebuit să-l lase din brațe pe Țuțu și, pentru că nu era strategic să fie legat pentru divulgare de informații secrete, DNA a primit dispoziție să-i scoată de la păstrare dosarul cu măștile neconforme.

Și astfel, pe lîngă securistul nătîng Țuțu, a intrat în belea și talentatul jucător Victor Pițurcă, supranumit Satana pentru șirul neîntrerupt de victorii la barbut.

1 comentariu

  1. #1

    Vorba romaneasca, s-a nascut talent si o sa moara speranta …

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

  • Actorul

    29 august 2024

    Azi scriem poezia pe mari bucăţi de pîine, arta-i maşinăria de curăţat cartofi, chiar tu vei fi cartoful sortit zilei de mîine, actor retras ca melcul în pantofi. Iată cum […]

  • Vînătoarea candidatului normal

    26 august 2024

    De mai bine de un an, în codrii sălbatici ai PSD a început o vînătoare grea. Hăitașii au scuturat tufele partidului, au fluierat și au chiuit ca să pună vînatul […]

Iubitori de arta