Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Planuri de vacanță

Zoom Planuri de vacanță

Cristian Tudor Popescu – „Nu cred în vacanțe și nu le marchez în nici un fel. Eu vacanțele mi le petrec tot prin muncă, vizionând și comentând în direct la TV imagini cu oameni care sunt în concediu.“

Raed Arafat – „O să merg la Paris, unde o să petrec 14 zile de vis în camera de hotel, așteptând să ies din carantină. La întoarcerea în România o să mai stau 14 zile în izolare la mine acasă, după cum spun regulile. Trebuie să fim conștienți că virusul e printre noi și că nu putem reveni la viața de dinainte.“

Dana Budeanu – „Ce vacanță, mă, fătălăilor? Ce, voi vă duceți în vacanță doar o dată pe an, cu semnătură de la mămica voastră, că vă dă voie? Numai ratații merg în vacanță vara. Dacă citești legea cu atenție, o să-ți dai seama că poți să mergi în vacanță când vrea mușchiul tău, nu doar vara, când se duc toți fătălăii și toate amețitele să mănânce șnițel cu pilaf la împinge-tava în Eforie Nord. Eu în vara asta nu plec nicăieri. Am o casă așa de mare că nici nu-mi mai trebuie vacață. Pur și simplu, o să vizitez camerele în care n-am mai fost de mult. Și, pentru că nu mă uit la bani ca toți săracii, o să plătesc și cazare.“

Klaus Iohannis– „Ha-ha-ha!“

Radu Banciu – „Detest vacanțele. Vacanțele sunt pentru oamenii care își urăsc propria viață și tot ce fac. Pentru oamenii ăștia nu am pic de respect, la fel cum nu am pentru nimeni altcineva, ca să vă spun sincer. Eu o singură vacanță adevărată am petrecut. August 1988, pe Coasta de Azur, într-un autocar cu turiști care a rămas în pană noaptea între Nisa și Marseille. Am avut ocazia să-i cunosc bine pe toți ceilalți turiști și să-l insult pe fiecare în parte. Îmi dau lacrimile de fericire numai când îmi aduc aminte. A fost o noapte de vis. Nu știu dacă aș fi putut să vorbesc cu atâția oameni și să-i insult pe toți într-o singură noapte, pentru că de obicei pe mine lumea mă ocolește. Așa de cretină e, dacă vă vine să credeți.“

1 comentariu

  1. #1

    Mda, ma bag in vorba.. io bag weekend de joia (am avut confirmarea in anii 2000 in Dubai ca nu gresheam..) si concediu, de lunea, ca sa nu bata la ochi.. .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Doamne-ferește

    8 octombrie 2024

    Istoria parcă ne duce-n burtă și parcă a uitat să ne mai nască, preafericiții cu privirea scurtă sorb borșul dogmei ce le plouă-n bască, făcînd spre lucruri zilnic reverențe căci […]

  • Lebăda grasă

    8 octombrie 2024

    Aproape fiecare secundă în care Șoșoacă vorbește costă. România plătește un tarif ridicat pentru pagubele de imagine. Cînd Șoșoacă deschide gura, țîșnesc din ea, ca o încăierare de cîini, toți […]

  • Șoșocari din toată țara, scutiți-mă!

    6 octombrie 2024

    CCR a decis că Șoșoacă n-are voie să candideze pentru funcția de Președinte. Între timp, înțeleg, și-a depus din nou candidatura la BEC și ar urma să avem o nouă […]

  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

Iubitori de arta