Plata cu gardul

Am chemat un om la țară să-mi facă gardul. Știam că lucrul cu profesioniști e dificil încă de-acasă, de la bloc, unde, de fiecare dată cînd chem instalatorul, acesta se uită chiorîș la mine și mă întreabă scîrbit, ca și cum l-aș pune să sculpteze în căcat: “Cine ți-a făcut, dom’le, mizeria asta? Și-a bătut joc de tine! Asta-i instalație?” “Dumneavoastră ați făcut-o.” “Nu ți-am făcut-o eu, dom’le! Crezi că io nu-mi aduc aminte?” “Am chitanța.” “Ee, atunci poate că eram obosit… 2012… înseamnă că era atunci cînd aveam lucrarea aia mare.” În fine, oamenii la țară mai trec cu vederea calitatea lucrării. Trecuseră vreo trei ore de cînd meșterul trebăluia la gard și nu suflase o vorbă despre cine e nenorocitul care m-a păcălit construindu-mi mizeria aia de gard. În final, meșterul ia o pauză și-și aprinde o țigară. Se apropie de mine înțelept și arată spre curte. “Bre, da’ ce-i cu toți copacii ăștia? Nu-i mai tai și matale, nu vezi cîtă umbră face? Cum mai crești porumb, grîu, fasole, roșii? Ce, așa arată o curte de gospodar?”