Iubim tare mult România și fotbalul ei. Aici ne-am născut și tot aici (luăm în calcul și o variantă improbabilă) vom muri. Asta e! Nu ne-am ales noi țara de născare și campionatul, așa ne-am nimerit pe lumea asta – mereu interesantă, surprinzătoare, frumoasă. Deci, din dragoste, ne abținem de la comentarii răutăcioase. Să zică alții – cei care au descoperit că e trendy să-ți denigrezi patria și campionatul – cît de inconsistente au fost meciurile, de la intempestiva reluare a competiției interne. Pe noi, uitîndu-ne cu juma’ de ochi la meciuri (că, altfel, ni se pune albeața), altă chestie ne-a intrigat. Dom’le, nu sîntem, iarăși, vizitați de complot?
Hai, lăsați toate prostiile conspiraționiste despre COVID-19! Lăsați-o și pe aia cu „România, victimă a intereselor marilor puteri“. E de domeniul trecutului. De fapt, complotul e altul, mult mai subtil. E vorba de COMPLOTUL CLIMATERIC!!!
Oricum am da-o, tot nu ne iese bine. În urmă cu niște ani, cînd aveam și noi vreo echipă în așa-zisa „primăvară europeană“, mai găseam argumente pentru eliminarea alor noștri: adversarii din Occident aveau deja meciuri în picioare, în timp ce, la noi, abia se relua Liga 1. Acum – no, de vezi! –, Liga 1 s-a reluat mai devreme ca niciodată. Nici așa, nene, nu ne-a picat bine. Ajunge să ningă un picuț la Craiova, vreo doi-trei centimetri stratu’ de zăpadă, pentru ca partida Universitatea și Sepsi să devină un meci jalnic. Ăia de la Sepsi, simpaticii, au fost programați să joace mai devreme cu CFR-ul, pe înserate, în spirit de fairplay, ca să nu-i ia pe clujeni la hochei, acolo unde covăsnenii-s mai pricepuți. A fost o veritabilă feerie hibernală și la victoria aproximativei Chindia asupra improbabilului Dinamo. Nici nu mai zicem (s-a tot zis) despre aventura FCSB, gruparea care, spre deosebire de celelalte competitoare, și-a permis luxul și tupeul de a merge în cantonamentul cald din Antalya… La noi, iarna, e ger. Vara, fir-ar să fie, e caniculă. Păi, atunci – zi-mi și mie, tăticule! – cînd mai apuci să joci fotbal? Doar prin mai și octombrie. Alții – ’tu-le muma-n cur! – au fost mai norocoși decît noi. Spaniolii sau italienii n-au nici o treabă, joacă, îi avantajează clima. Mai ninge și la ei, mă rog, da’ nu ca la noi. Englezii, încăpățînați cum îi știm, au ținut să-și construiască cetăți. Ulterior, astea s-au numit stadioane. Iar nemții… nu-mi zi tu mie de nemți, că ăștia, la banii lor, își permit. Și-au permis, de exemplu, ca la meciul de Cupă dintre Kiel și Bayern, la loviturile de la 11 m, să aleagă poarta unde viscolul bătea în fața portarului. Așa s-a calificat Kiel (locul 3 în Zweite Bundesliga), mare surpriză. Da’ nici la ei, la nemți, nu-s ierni ca la noi. Avem o Ligă frumoasă, păcat că-i bîntuită. O bîntuie toate aceste nenorocite detalii meteorologice, generate de complotul climateric. Eheei, în alte condiții, altfel ar fi stat treaba… Jucam mai pe stilul nostru, în regim temperat-continental, fotbaliștii de top ni s-ar fi transferat de la sine în cele mai bune campionate din Europa, ca odinioară. Da’ uite ce ieși, de cînd cu încălzirea globală: ne-am trezit mai devreme din hibernare, poate că d-aia și părem mai adormiți. Ai noștri, cînd nu-s prea osteniți (din cauza ritmului competițional infernal), sînt prea deconectați (din cauza pauzei competiționale). Din pauza cauzei. De la mare distanță, marele campionate din Europa ne așteaptă. Așteaptă să ne (re)găsim cadența. Doamne, ocrotește Liga 1! Hai România! Întăriți-vă umanitatea, hai omenia!
Nu pot sa pricep cum Catavencii, care se erijeaza in arbitri morali, dedica atat de mult spatiu fotbalului romanesc, industrie aflata pe locul doi si la concurenta acerba cu politicul in productia de bandit / milionul de parai furati. Motoc, get a real job.