Pocăiala preventivă a țuțărului

Nu ține să fii obiectiv dacă scrii o istorie oficială într-o țară cu regim totalitar în care propaganda și cenzura merg la braț, simulînd pervers democrația. Răposatul Stefan Heym, deși convins om de stînga și anticapitalist declarat, a simțit asta pe pielea lui în RDG, cînd s-a apucat să critice regimul lui Honecker. Parabola lui biblică, Relatare despre regele David, străveziu atac la totalitarism, care în 1972 a trecut printr-o minune de cenzura din RDG, a apărut și la noi în 1978, într-un moment de ațipire a cenzurii despre care ceaușismul susținea că nu mai există, deși își făcea mai departe treaba prin Consiliul Culturii. În romanul lui Heym, pilonii puterii erau șeful serviciului secret, propaganda pe care o făceau istoricii și popii, plus laudele zilnice cu care țuțării îi arătau omului din vîrful Puterii că își merită banii.

Cum e însă cînd te dai obiectiv într-o țară în care nu mai există cenzură, dar faci comentarii cît se poate de pricinoase și arondate politic, precum Ion Cristoiu sau Cozmin Gușă, ori ca Anca Alexandrescu și cimotiile ei spirituale V. Ciutacu și Robert Turcescu? Din motive diferite, pe toți ăștia i-a apucat un suveranism de baltă în timp ce se declară independenți, dar mai pe față, mai cu fereală fac azi jocul lui C. Georgescu și lui G. Simion care dansează după cum le cîntă Kremlinul.

Își mai aduce cineva aminte cum independentul Cristoiu predica resemnarea națională și întoarcerea la umbrela sovietică, după lovitura de stat de la Moscova, cînd Gorbaciov a fost arestat de bătrînii antireformiști din CC? Dar de aerul liberal pe care-l respira neo-suveranistul Robert Turcescu pînă a avut în direct criza aia a ieșirii de sub acoperire? Cîți ani au trecut de cînd Anca Alexandrescu, care-l țuțărește înfocată, azi, pe Georgescu, era băgătoare în seamă pe la guvernele PSD-ului și-i ducea servieta cu vorbe lui Dragnea? V. Ciutacu, măcar, are și acum aceeași busolă care-i arată nordul după cum se mișcă interesele patronului său Ghiță, iar interesele lui Ghiță depind de cine-i promite că-l scapă de condamnarea de care a fugit în Serbia.

Ce se întîmplă însă dacă cei țuțăriți în nădejdea unor răsplăți grase sau a unor funcții cu ștaif încep să se piardă în ceață ca Georgescu ori, chiar dacă acum le merge bine, îi pasc necazuri măsurabile în ani de pușcărie ca Simion? Cel care a dat semnalul întoarcerii armelor a fost Cozmin Gușă, omul cu două patrii, una pe buletin și alta, Rusia, în suflet, care-l acuză pe „voievodul“ Georgescu că l-ar fi păcălit și trădat fiindcă nu-i decît un securist care nu se luptă pentru democrație, ca el, Gușă, care și-a riscat pielea chemînd lumea în stradă după anularea alegerilor, în timp ce Georgescu și ceilalți suveraniști cu moț i-au zis lumii să stea în casă, de a rămas Gușă singurul curajos care într-o postare a chemat oamenii la luptă pentru democrație. De ce-o fi întîrziat însă atîtea luni vajnicul țuțăr să-l dea în vileag pe cel ce l-a lăsat cu dosul în baltă? Să vezi potrivire, pe Gușă l-a trecut nevoia mărturisirii tocmai cînd Georgescu a anunțat că s-ar întoarce în politică, dar cînd, mai ales, Parchetul General s-a dus la tribunal cu dosarul voievodului și-al complicilor săi, încît ceea ce a zis Gușă, ca să nu-i mai păcălească și pe alții impostorul și securistul, pare o recunoaștere preventivă, să n-apuce Parchetul să-l întrebe și pe el ce treburi a avut cu Georgescu. Cine urmează?