Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ponta propune ca bugetarii care au minivacanțe nesimțite să plătească o taxă de solidaritate

Zoom Ponta propune ca bugetarii care au minivacanțe nesimțite să plătească o taxă de solidaritate

Premierul Victor Ponta a propus supraimpozitarea bugetarilor care beneficiază de minivacanțe nesimțite, prin care își leagă cu Paștele ziua liberă pe care o au de 1 Mai. Persoanele vizate urmează să dea înapoi la stat până la 10% din durata concediului. ”Minivacanțele nesimțite, de șase-șapte zile, nu au ce căuta la stat”, a spus premierul Ponta. ”Astfel de libere n-ar trebui să existe decât în mediul privat, acolo unde oamenii chiar muncesc și au nevoie de o vacanță.”

Ponta a apelat la această măsură după ce a observat că nu sunt destule zile libere la bugetul de stat pentru a rambursa împrumutul primit din partea Fondului Monetar Internațional.

Crin Antonescu, partenerul de alianță a lui Ponta, nu este de acord cu ideea premierului. Antonescu e de părere că fiecare român are dreptul să beneficieze de câte libere vrea el, deoarece nimic nu e mai plăcut pe lumea asta decât să lipsești de la ședințele la care ar trebui să fii prezent.

”Vă spun din proprie experiență că supraimpozitarea minivacanțelor este o prostie”, a declarat Crin Antonescu, foarte deranjat de propunerea colegului său de alianță. ”Păi, cum să-mi ia mie statul din zilele mele libere, cu care leg câte o sărbătoare de week-end? Cu ce drept face asta? Eu, de exemplu, mi-am legat sărbătoarea de 1 Mai de week-end-ul 22-23 iunie, ca să am mai multe zile libere consecutive și să pot pleca într-o minivacanță. Cum să vină statul acum și să spună că trebuie să renunț la 10% din aceste libere, ca să mai trec și pe la birou? Păi, unde suntem aici, oameni buni, într-o corporație din Pipera, în plin sclavagism? Credeam că am depășit acea fază în momentul în care ne-am angajat la stat.”

Pe de altă parte, președintele Traian Băsescu a anunțat încă de pe acum că susține inițiativa lui Ponta. Singura condiție pe care a pus-o a fost să facă chiar el acest anunț nepopular, deoarece îi place să se uite în ochii neputincioși ai bugetarilor atunci când ia ceva de la ei.

Publicat în Cațavencii, nr. 17(95) 2013



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia