Portretul luptătorului la bătrânețe

Mihai Șora e un produs. Bătrânul blajin, zâmbitor, împăcat cu veacul marilor dezastre, luptător și filosof, simbol al luptei împotriva „ciumei roșii”, este un produs. În fundul acestui produs s-au băgat tone de conturi de Facebook, multă antiistorie și naiba știe câți bani. Nu bani pentru el, nu a fost „plătit” omul, nu e o astfel de făcătură. E altfel de făcătură. Bătrânelul lucid, spun unii, și cool care eliberează țara de comunism.

Numai că toate acestea aparțin unei imagini construite de publicitatea care s-a injectat în acest produs numit „Mihai Șora”. El poate că se luptă acum cu „comuniștii” pesediști. Dacă atât a înțeles filosoful luptător după un veac al ororilor, că PSD e comunism…

Omul nu a fost torționar, omul nu a tuns în cap studenți și nu a fost turnător. Dar de aici până la simbolul românului a cărui viață a fost distrusă de regimul comunist din România e o cale atât de lungă, pe care trenul Papaya Advertising nu o poate parcurge în vecii vecilor.

Șora a suferit în timpul comunismului cum sufereau angajații din ministere pe timpul comunismului sau directorii de edituri. Acesta este un fapt istoric. Alții, în aceeași vreme, sufereau în închisori sau în domiciliu forțat.

Augustin Lazăr nu a fost torționar, dar a fost un procuror comunist care a ales să tacă și să semneze. Să faci din el un simbol al luptei împotriva comunismului este o oroare.

La cum stau lucrurile, Șora ar fi putut mai degrabă să facă reclamă la IKEA – pentru că omul a fost dezasamblat și recompus într-o cu totul altă formă. Dintr-un băiat al sistemului care a trăit bine-mersi în comunism s-a ajuns la un tip care tocmai voia să plece din țară când comuniștii închideau granițele. E inexplicabil.

E o altă istorie, o cu totul altă istorie. Iar această falsificare grosolană, mult dincolo de granițele minciunii, este chiar în centrul discursului celor care reclamă că adevărul este esența lumii lor. Te doare tot creierul deodată și iremediabil.

Șora poate să fie pentru unii sau alții un filosof, un editor, un înțelept sau un bătrânel simpatic. Dar nu poate să fie individul care voia să plece din România când au venit comuniștii. Din simplul motiv că atunci s-a întors în România. Iar asta nu mai poate fi schimbat de nici o campanie publicitară. Sau, mă rog, poate e nevoie de bugete mai mari.