BEC-ul, CNA-ul, CCR-ul au devenit prezențe aproape palpabile în ceea ce numim proces electoral, campanie electorală și, nu în ultimul rând, libertate de expresie ori libertatea de a alege și de a fi ales.
Iar când ai un astfel de legiuitor, cum e Parlamentul României, dar și un mare creator de OUG-uri cum este domnul nea Marcel, nu prea ai cum să crezi că lucrurile sunt pe drumul cel bun.
Știm din practică, din istorie, că e o linie foarte fină între reglementare și abuz, o linie pe care instituțiile sunt dispuse să o încalce zilnic dacă asta le perpetuează puterea ori dacă oamenii din acele instituții cred că îi slujesc astfel pe cei care i-au pus acolo.
E essential, cred, ca după aceste alegeri – așa șchioape cum vor fi ele – să stăm de vorbă despre anul care se încheie, început cu alegerile locale și europarlamentare, pentru că e tot mai limpede faptul că pierdem coordonatele unei societăți liberale în favoarea unei societăți care, prin panică și instituții slabe, aproape că ajunge să legifereze abuzul și să dea noi definiții libertăților de orice fel.
Una este să iei urma banilor negri aruncați în diferite campanii ori să combați discursul care propagă ura de rasă ori glorifică criminali, iar cu totul altceva este să vorbim de propagandă sau „neadevăruri“ care ar trebui, vezi Doamne, eliminate de instituții care cunosc adevărul.
Să vezi că postări de pe Facebook sunt eliminate pentru că nu corespund nu știu cărui adevăr sau că fac propagandă cum „nu e bine să se facă“, da, despre asta chiar va trebui să vorbim.
1.688 de vizualizări