Până acum câteva luni în Tulcea nu se întâmpla nimic. Sau se întâmpla, dar nu știa lumea. Sau știa, dar nu ducea știrea mai departe. Sau…
Până acum câteva luni în Tulcea nu se întâmpla mare lucru. Teatrul e teatru, e drept, dar de câte ori poți să vezi aceeași piesă? Cinematograful e, de fapt, Citiplex-ul din mall-ul firav al orașului. Bun și ăla, da’… Librării, în Tulcea, mai există puține, iar în ele cărțile se strecoară timid printre triciclete și păpuși. Cârciumile, în Tulcea, nu seamănă cu cele bucureștene, în care se mai poate juca un spectacol de improvizație, o piesă de teatru ca la Green sau la La Scena. În cârciumile din Tulcea muzica vine din boxe, iar boxele sunt legate la un computer sau, uneori, la instrumentele unei orchestre specializate în nunți, botezuri, majorate. În Tulcea cârciumile se închid la ora 12. Cică nu sunt consumatori care să reziste mai mult, că în ziua următoare au treabă de la prânz, în alte cârciumi. Mai ales bugetarii.
În Tulcea…
Nu mă plâng, vă spuneam și eu cam care e părerea generală despre Tulcea. Mai e și aia că acolo știucile și sturionii umblă liberi pe stradă și ajunge să întinzi mâna după ei, că te-ai și umplut de icre.
În Tulcea au început să se întâmple lucruri, să apară locuri. Timid, da’ ce vreți acum? Sunt câteva clădiri care au fost restaurate. Arată mișto. A și costat, nu spun nu, dar arată mișto. Acuma, sunt pictori mulți, sculptori și alți artiști, dar sunt și ei ocupați. Nu poți să-i pui să muncească non-stop doar pentru vernisaje și expoziții. Așa că degeaba ai muzeu, degeaba ai casa Avramide, dacă nu poți s-o umpli mereu. Acum un an, aproape, la nivelul cel mai pământean al acestei case Avramide, proaspăt restaurată, a apărut o cafenea. S-a cerut rege străin, cu experiență în managementul unor mici evenimente culturale și cu știință de cârciumar. Dorința poporului a fost îndeplinită parțial, căci a fost adus, de la București, Dan Hornoiu, omul care se ocupă de La Scena. Care, culmea, e tulcean. Cică de atunci au început să se întâmple lucruri. Sincer, am mai văzut câte ceva pe Facebook, dar mă urnesc mai greu. Până pe 28 decembrie, când, totuși, cu nu puțin entuziasm, m-am dus la postmana porcului, organizată discret în cafeneaua cu pricina. Discret și nu secret, dovadă că era lume. Care, ca și mine, știa că în Tulcea nu se întâmplă nimic. Mda…
De fapt, postmana asta a porcului n-a fost decât un pretext pentru a scoate din case oameni care cred că în orașul lor nu se întâmplă nimic. Cum credeau, până în vară, că în Tulcea nu se vinde carte. Asta până când niște încăpățânați au făcut târg de carte, de nu știau editorii de unde să mai aducă exemplare pentru a satisface cererea.
Cică nu se întâmplă. Da’ și când începe să se întâmple… Căci nu-i de colo să asculți live, unplugged, o trupă despre care unii cred că-i doar o legendă. Ei bine, nu e. E Accent, o trupă despre care colegul Mălin, care se cam pricepe, spune că a fost și este cam singura trupă de progresiv. Din Tulcea. Din Dobrogea. Din Regat. Din țară. Mi-e greu să vă spun cum sună și sigur n-o să-i auziți la radio. Cred că nici Rock FM n-are loc în playlist de o trupă bună, de atâtea heavy rotation-uri. Nu-i găsiți nici pe YouTube. Bine, nici în seara cu pricina nu i-am găsit pe toți. Erau doar Paul Prisada, Nicolae Sava și Marian Ene, dar a sunat bine. A sunat a “în Tulcea se întâmplă lucruri”. Și mi-am amintit că există muzică bună, că există oameni mișto și că, înainte de a fi cunoscut mai degrabă ca un Jamie Oliver al bucatelor grele, Mircea Dinescu scria poezii. Bune.
