Să fii un om sărac cu foarte mulți bani, asta înseamnă să fii mafiot. E felul în care se descrie Pablo Escobar în episodul 3 al serialului Narcos, în timp ce candidează pentru un loc în Congresul columbian. Pentru că nu mai știa cum să cheltuiască toți acei bani pe care-i strângea din traficul transfrontalier de cocaină, dar și ca să-și împlinească un vis mai vechi, Escobar se bagă pentru scurt timp în politică. Numai că a fi mafiot mai înseamnă niște lucruri. De pildă, înseamnă să fii umilit în fața presei de un ministru al Justiției care-ți spune de la obraz că n-ai ce căuta în Congres.
Narcos spune povestea măririi și decăderii lui Pablo Escobar, șeful cartelului de la Medellin și unul dintre cei mai bogați infractori care au trăit vreodată. La început, e doar un prosper contrabandist care transportă prin junglă țigări și aparatură electronică, dar în episodul 2 e deja suficient de bogat ca să umple cu saci de bani o groapă de gunoi. Pentru că între timp a descoperit cocaina. Și a devenit dependent de traficul de cocaină. Nu se mai poate opri, producerea și comercializarea cocainei îl fac să o ia razna și să se simtă indrestructibil, îi obliterează orice limitare și-l conving că e noul Simon Bolivar.
Narcos vine să umple locul lăsat liber de Breaking Bad. E noul serial care urmărește lumea traficanților de droguri. E adevărat, de pe alte poziții și cu ramificații mult mai ample. Deși e un serial de ficțiune, Narcos are aerul unui documentar, urmărind destinul unor personaje reale și construind o narațiune în jurul unor puncte de reper din istoria luptei împotriva cartelului din Medellin. În plus, serialul nu are în vedere doar lumea traficanților. Această lume se întrepătrunde, inevitabil, cu viața din suburbiile sărace ale Medellin-ului, dar și cu populismul ieftin al oamenilor politici și cu instituțiile slabe ale unui stat în care totul e de vânzare și, mai ales, de cumpărat.
Narcos, 2015- , acțiune. difuzat de Netflix. Cu: Wagner Moura, Boyd Holbrook, Maurice Compte, Pedro Pascal, Joanna Christie.
Da, Netflix a ridicat ştacheta calităţii de sub genunchiul broaştei, unde-o coborâse HBO (cu rare excepţii).
Poate scrii câte ceva şi despre Sense8, pentru amicii care dau click pe-aici (iertare dacă ai făcut-o deja).