Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Povestirile lui Cehov

Zoom Povestirile lui Cehov

Dacă citeşti povestirile lui Cehov există totdeauna un sau care de fapt maschează un şi , fiindcă ele se cheamă una pe alta, de parcă ar fi piesele unui imens mozaic. Dintre marii ruşi ai secolului 19 medicul Anton Pavlovici Cehov, cu povestirile lui, mi se pare cel mai apropiat de sensibilitatea modernă.

Să ne înţelegem, nu vorbesc aici despre piesele lui de teatru şi nici despre proza lui în general, ci despre povestirile lui de mici dimensiuni, cele care i-au influenţat într-un fel sau altul pe mai toţi marii autori de proză scurtă ai secolului 20.

Cînd îţi propui să scrii o povestire de cîteva pagini, marea încercare nu e ce pui în ea, ci la ce renunţi fără să-i dai cititorului impresia că ai lăsat ceva pe dinafară. Cum de-şi nimerea Cehov povestirile „la fix”, şi asta într-o literatură care, pînă la el, nu strălucea prin concizie?

Nu încercaţi să-mi daţi la cap cu povestirile unui vînător ale lui Turgheniev, fiindcă astea sînt mai degrabă capitolele întregului care e cartea cu acest titlu. Cît despre povestirile pentru abecedar scrise de Tolstoi, ele n-aveau decît cîteva pagini fiindcă se adresau copiilor. Mi-aţi putea spune că şi Cehov îşi calibra povestirile la dimensiunile foiletonului de ziar. Aici, cu tot respectul, îmi permit să vă contrazic.

În ziarele timpului, „continuarea în numărul viitor” îi îngăduia prozatorului care colabora la ele să se întindă cît avea chef. Sîntem, totuşi, pe vremea cînd romanul în foileton avea un succes nelimitat, iar o povestire în două sau mai multe episoade nu supăra pe nimeni: „va urma” era o promisiune care sporea numărul de cititori. Aşa că Cehov îşi scria povestirile fără să fie condiţionat de un anumit număr de semne, cum li se întîmplă autorilor care au azi rubrici prin ziare sau reviste.

Admit, n-am încotro, că Cehov era inegal în uriaşa lui producţie de povestiri şi că unele dintre produsele lui aveau aerul uşurel al foiletonului de ziar. Cu cele mai multe însă a impus povestirea de cîteva pagini, cea cu care nu poţi trişa. Ori ai talent şi iese, ori iese, dar se cunoaşte că n-ai talent.

Mă întorc la povestirea cu funcţionarul care moare de inimă rea, bănuind că şi-a supărat şeful. Omul e la teatru şi strănută. Dar umple de stropi chelia unuia din faţa lui. Un înalt funcţionar care, chiar dacă nu-i e şef direct, i-ar putea face rău. Nefericitul îşi cere scuze, dar cheliosul parcă nu le aude. Îi mai cere scuze o dată, după spectacol, însă i se pare că nu tocmai convingător. Şi se gîndeşte că pînă aici i-a fost. Înaltul funcţionar căruia i-a umezit chelia cu stropi de salivă a făcut pată pe el şi îl va da afară din slujbă! Perseverează cu umilinţă, sperînd să fie iertat pentru strănutul lui nesăbuit, pînă cînd înaltul funcţionar îl repede. Aşadar e lipede, înălţimea sa nu l-a iertat! Şi autorul strănutului simte că-l ia o fierbinţeală pe dinăuntru şi moare. Toate astea în vreo trei pagini.

Reluăm. Un mic funcţionar se duce la teatru, ceea ce-l face să se simtă încîntat de sine. E şi el cineva! Ca atare strănută în deplină libertate, fără să-şi ducă măcar palma la gură. Stropeşte o chelie cu strănutul lui. Nu i-ar păsa, dar posesorul cheliei ecineva care s-ar putea răzbuna pe el.

Dacă micul funcţionar s-ar crede un nebăgat în seamă n-ar avea nici o grijă, dar e şi el un cineva, încît cu siguranţă că excelenţa sa îl ştie! Şi dacă îl ştie, dar nu i-a luat plecăciunile în seamă înseamnă că i-ar putea pune gînd rău. Iar dacă îl mai şi repede, cînd el se duce în audienţă să-i prezinte scuze, se poate considera alungat din funcţie. Adică nimeni. Drept care moare preventiv.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale