Elefantul, vrăbiuța, copilașul și maimuța muncesc cu aprindere la o întreprindere. Sînt și alte animale în repertoriul circului Colosseum – cum ar fi cei doi lei ieșiți din adolescență, care par doi motani tunși pierdut –, dar forța spectacolului nu stă în menajerie, ci în senzații. Circul Colosseum poate fi găsit în parcarea molului Băneasa, într-o zonă pe care Popoviciu n-a mai apucat s-o asfalteze pe banii Primăriei, dar în care Range Roverele care aduc copiii shopping class-ului par să se descurce.
Dacă vrei să stai pe un scaun de plastic la doi metri de bășinile cămilei, plătești 50 de lei. Dacă nu, dai 35 de lei și îți poți instala minorii pe tribuna de lemn negeluit, pe sub care mișună o parte din animalele circului, așteptînd să pice o căciulă sau un portofel. Pînă începe show-ul, poți să stai la rînd la popcorn, apoi poți să faci asta pe tot parcursul reprezentației fără să înaintezi un milimetru, fiindcă vînzătoarea, care e și acrobată, și jongleriță, și dresoarea pitonilor uriași, nu poate servi decît în pauzele dintre numere.
Cu siguranță că ați văzut circul Colosseum și cu alte ocazii. Chiar dacă sub alte nume consacrate grandorii – Globus, Titan, Universale –, cortul lui prăfuit n-a ezitat să răsară din maidanele turismului estival din Bușteni, Sinaia, Căciulata, Eforie, Mangalia, Amara sau Sîngeorz-Băi. Un popor nomad, alcătuit din pitici și saltimbanci bătrîni, din trapeziste trecute și copii orfani, din găini vopsite și tigri maidanezi, tîrăște prin lume mirajul mort în secolul trecut. E un trib care nu acceptă că circul trebuie să treacă și el, ca și presa scrisă, pe online. Totul e scufundat în rugină și improvizație, decorul aduce cu fardul unui pederast octogenar, animalele sînt la fel de jigărite ca dresorii, pînă și clovnii sînt triști. E un bîlci în agonie, a cărui vedere, în loc să te amuze, te întristează ca apariția unui aurolac lîngă parbriz. Dar să revenim în arenă.
Colosseum începe cu o dresură de doi lei. Doi masculi la pubertate, care nu depășesc la greabăn brîul piticului care merge în picioare pe sub uși, se freacă de genunchii unui dresor care îi îndoapă ca să stea degeaba. Leii sînt înconjurați de o cușcă pentru a nu se simți amenințați de public. După ce au înghițit o găleată de carne fără să încerce măcar o jumătate de tumbă, o șterg la culcare. Clovnul Papa, chemat să umple golul artistic pînă la demontarea zăbrelelor, nu apare. Nimeni nu știe unde e, dar e rezonabil să presupui că a fost mîncat de unul din colegii mai prost plătiți. Urmează un număr de jonglerie în care artistul pare să fi fost inițiat abia ieri. Nu numai că scapă pe jos măciucile, dar două dintre ele îl pocnesc în cap aproape decisiv. Vine apoi rîndul acrobației. Saltimbancii care se cațără unul în cîrca celuilalt sînt frați. În vîrful turnului e pus fratele cel mic, care ar putea împlini la anul cinci ani. Îți vine să suni la 112, dar ceva îți spune că încă n-ai văzut tot.
Dresura de pitoni înseamnă scoaterea unor șerpi adormiți, de lungimi modeste, din trei cutii și băgarea lor la loc. Nu pare să ceară mai multe cunoștințe decît căratul mobilei, iar tu ai sentimentul că ești un mare dresor de reptile. Pînă să vină în arenă doamna de la floricele ca să sară printr-un cerc, revine copilașul acrobat. Acum e dresor de ponei, dar poneiul nu ascultă decît de oameni mai înalți. N-are a face, micuțul e favoritul mulțimii, care aplaudă acest travesti preșcolar.
Apare, salvator, clovnul. Patru tați, voluntari, vin pe rumeguș și se filmează cu telefoanele în timp ce Papa se chinuie în zadar să stoarcă întîiul strop de umor din cariera lui. A sosit însă clipa cea mare. Elefantul femelă de patru tone năvălește înspre public ținîndu-l pe copilaș cu trompa. Nasul cel lung e înfășurat în jurul celor patru anișori și jumătate. E piesa de rezistență a serii, apex-ul acrobatic al circului Colosseum, numărul proiectat să-ți alunge regretul celor 50 de lei dați pe bilet. Micuțul e fluturat de pachiderm cu aceeași frenezie cu care Chuck Norris își mînuiește nunchak-ul. Mulțimea e în delir, un delir pe jumătate serios. Mamele își strîng înfrigurate la piept copiii, tații se uită încurcați spre telefonul mobil. Elefantul se rostogolește pe jos cu micuțul în trompă, îl azvîrle puțin, cît să leșine tribunele. Apoi îl lasă să i se urce în cap, pentru ca, în final, să se trîntească într-o rînă, ca un camion răsturnat, la un milimetru de viața care pîlpîie inocent în trupșorul artistului. Pauză.
La pauză pleci, fiindcă n-ai vrea să fii de față cînd, în actul al doilea, copilul va fi lansat cu catapulta sau aruncat la lei.
Sa-nteleg ca nu v-a placut? =) =) =)