Pe vremea cînd în București era un singur tîrg de carte, care se ținea la Teatrul Național, etajele ¾, era o înghesuială la standuri mai ceva ca la metrou cînd întîrzie trenul. Căldură de nu mai puteai și aer puțin. Altfel, ca și mai tîrziu, lansări de carte în cîteva locuri dedicate, iar cei care nu mai puteau de căldură sau voiau să fumeze, ori pur și simplu să bea ceva, se duceau la berăria Motoare, unde ASPRO – adică Asociația Scriitorilor Profesioniști – decerna premiile.
Premiile astea nu erau dotate și cu bani. Constau în glorie și într-un memento, care era o bucată de marmură în formă de piramidă șuie. Din juriul premiilor făceau parte toți membrii ASPRO, dar, ca toate juriile, și acesta avea un președinte.
În anul acela, 2007, juriul a decis să dea marele premiu și premiul pentru eseu cărții lui Andrei Pleșu, Despre îngeri. Președintele juriului era Adrian Marino, care ar fi trebuit să rostească niscaiva cuvinte de laudă pentru premiant. Marino polemizase pînă atunci cu păltinișenii pe chestii de ideologie. Premierea lui Pleșu nu-i pica bine, dar dacă așa decisese juriul, ce era să mai facă?! Marino locuia la Cluj și s-a scuzat politicos că nu putuse veni la festivitate. În schimb, și-a trimis în scris discursul pe care ar fi trebuit să-l țină. În sala de la Motoare, lumea comenta că, uite, se împacă Marino cu păltinișenii, printre care se număra și Andrei Pleșu. Parcă Ion Bogdan Lefter a citit scrisoarea lui Marino, la început în tăcerea politicoasă a asistenței. Pe măsură ce dă Bogdan glas discursului președintelui juriului se aud șoapte tot mai numeroase și mai contrariate. Adrian Marino ataca și cartea premiată, și grupul de la Păltiniș. Asta după ce scria că respectă deciziile juriului al cărui președinte avea onoarea să fie, dar că voia să facă și anumite precizări personale.
Cînd s-a terminat discursul transmis de la distanță de Adrian Marino, toți ochii s-au îndreptat către Andrei Pleșu, care trebuia să spună cîteva vorbe pentru premiile primite. Eseistul a mulțumit juriului că premiase micul său op, apoi s-a minunat că distinsul președinte al juriului nu era de acord cu ceea ce deciseseră, la vot, membrii ASPRO. Nu l-a atacat acolo și atunci pe Marino, dar se vedea că se abține să-i răspundă de la distanță onor președintelui juriului. Apoi și-a luat ambele premii, în aplauzele nedumerite ale asistenței.
Mai trec vreo trei săptămîni și Gabriel Liiceanu, unul dintre cei atacați de Adrian Marino, dă la iveală o dedicație lingușitoare a lui Marino pentru Dumitru Popescu Dumnezeu. Cartea cu dedicație rămăsese în biblioteca Editurii Politice, unde a găsit-o directorul Editurii Humanitas, cînd a înființat editura, în fostele birouri ale Editurii Politice. Tot atunci, Andrei Pleșu a dat înapoi marele premiu ASPRO, dar l-a păstrat pe cel pentru eseu, din respect pentru juriul care i-l acordase, ceea ce a stîrnit nemulțumirea unora dintre jurați, care spuneau că dacă Andrei Pleșu păstrase un premiu acordat prin voturile lor, de ce refuzase apoi marele premiu, pe care-l primise tot după voturile lor? Asta în timp ce susținătorii păltinișenilor susțineau, la rîndul lor, că Pleșu ar fi trebuit să dea înapoi ambele premii.
Mvai, pasionantele frecusuri din cocina intelighentzei extrafine basiste.
Hai siktir.