Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Președinte supărat pe goarnă, nu pe cine suflă-n ea

Zoom Președinte supărat pe goarnă, nu pe cine suflă-n ea

Pe KWI l-a mai supărat ceva. Aproape la fel de tare ca atunci cînd și-a aruncat paltonul pe mașina de protocol, că n-au sărit sepepiștii să i-l ia din mînă, de parcă toată viața ar fi avut slugi care-i luau jantilica din brațe, ca să nu-și piardă libertatea de a da din mînă. De data asta s-a froasat că a dat cineva pe goarnă proiectul noii legi a siguranței naționale, nu că draftul ăsta conține grozăvii pe care nu le-ar fi cerut nici Securitatea din partea Marii Adunări Naționale. Pentru KWI nu e scandalos că Serviciile vor să-și ticluiască, cu capul și cu mînușița lor, o lege de funcționare. Pe el îl ambarasează că s-a găsit careva să le dea inițiativa în vileag, de-au ajuns în gura presei. Adică de vină e goarna, nu cine suflă în ea. Că vreo cîteva exemplare dintre așa-numiții cîini de pază ai democrației s-au grăbit să se frece de picioarele prezidențiale, ăsta e un semn că avem mai mulți „acoperiți“ decît bănuiam, școliți de cățelarii de la Sibiu.

Parlamentul, acest personaj colectiv din ce în ce mai stupid, n-a sărit în sus de șapte coți, să le zică emitenților cu epoleți la vedere că una ca asta e prea de tot. Ceea ce spune destule despre relațiile nevăzute ale oamenilor politici de la noi cu Serviciile. Dacă mai țineți minte, pe vremea cînd începuse să i se strîngă lațul, Elena Udrea povestea indignată cum credea ea că e amica unuia din SRI, cu priviri fixe și bîntuit de nădușeli, iar ăla, ticălos, o lucra pe la spate. Nu fizic, doar profesional!

Care ar fi diferența între supărarea ei și supărarea lui KWI? Că ea se simțea trădată în prietenia ei cu SRI-ul și a sărit cu gura pe unul dintre șefii de-acolo, în timp ce Iohannis s-a grăbit să asigure Serviciile că nu vrea să le supere. Asta poate fiindcă i-o fi zis doamna lui să se ferească de pe acum de prima zi cînd n-o să mai fie președinte.

Apropo, cînd să-l numească premier pe Ne Ciucă, l-or fi informat Serviciile pe KWI că viitorul premier are o vulnerabilitate la doctorat? Să zicem că Serviciile, luate cu altele, n-or fi știut, dar el cînd a aflat de ce nu l-a chemat pe general să-i spună: „Demisionează, Nicule – sau cum i-o fi zicînd el în aparté –, că nu se poate încă un premier plagiator!“? Că nu-și trimisese Putin armatele în Ucraina, ca să meargă scuza că la război ca la război.

Iar acum, cînd cele nouă robe vișinii de la CCR au scos-o pe-asta cu doctoratele, că nu mai pot fi retrase de la sursă dacă au apucat să producă efecte juridice, și cînd KWI ar fi putut măcar să tușească dezaprobator, el – nimic! De parcă nu i-ar fi fost la îndemînă să spuie într-o dungă, acolo, că un plagiat e, orice s-ar spune, o hoție intolerabilă. Că tot îi place lui să rostească cuvîntul ăsta, „intolerabil“.



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia