Clipe magice pentru un cuplu de șobolani din sectorul 3 al Capitalei, care au fost anunțați de Primăria Generală că sînt cîștigătorii concursului “Cea mai mirositoare gură de canal din București”.
“Am muncit o viață întreagă ca să avem cea mai mirositoare gură de canal din oraș, dar iată că la final totul a meritat”, a declarat capul familiei, un șobolan gri de dimensiunile unei franzele mari. “Eu și soția am adunat gunoaie și lături din toate colțurile sectorului ca să ne parfumăm gaura infectă. Nici n-a fost foarte greu. Sînt peste tot. Vorba aia, noi am ajuns deja la o vîrstă, avem 3 ani, n-o mai ducem mult, dar ce ne ține în viață e faptul că vom lăsa un colț mizerabil de oraș copiilor noștri, poate chiar și o molimă care va rade civilizația umană.”
Prezentă la ceremonia de premiere, Gabriela Firea le-a înmînat șobolanilor gospodari o bucată de cașcaval, după care s-a grăbit să ajungă la alte două decernări de premii, “Strada cu cei mai mulți rahați de cîine” și “Cea mai adîncă groapă rutieră din lume”.
orașul este învăluit de o pulbere fină de rahat de câine desprinsă din rahații călcați de ”norocoși” sau frământat temeinic de roțile mașinilor