Psihologul e musai să aibă și instincte detectivistice, la fel cum detectivii trebuie să se priceapă la oameni. Răposatul criminalist Ceacanica era un psiholog desăvîrșit, iar despre Florin Tudose psihologul se spunea că ar fi putut face o carieră pe bune în Poliție. Avea o curiozitate de copil, nas și flerul cu care psihologii și copoii se pricep să descopere esențialul din fleacurile zilnice.
Ce legătură e între cele de mai sus și Dinastii dulci, noul volum de eseuri al Aurorei Liiceanu, în afară de faptul că autoarea e psiholog? Doamna Liiceanu are nas de detectiv și o curiozitate mereu în acțiune, încît își construiește subiectele cam în felul povestirilor doctorului Watson despre anchetele prietenului său Sherlock Holmes. Știe ce urmează să se întîmple, fiindcă ceea ce povestește deja s-a petrecut pentru el, așa că relatează tacticos, urmînd firul faptelor, și teoretizează scurt și la obiect, pe limba omului obișnuit. Sub umbrela Dinastiilor dulci se află mari afaceri cu dulciuri, dar și cu parfumuri ori cu rochii sau cu biscuiți. Toate acestea au început ca mici afaceri ale unor familii care au devenit brand-uri celebre în lumea întreagă.
Nu-i prima oară cînd Aurora Liiceanu scrie despre celebrități. Acum însă detectivistica ei pe urmele cîte unui personaj vestit se aplică familiilor în care prima generație a luat-o de la zero și a muncit pe brînci ca să răzbată, de cele mai multe ori pornind de la cîte o invenție. Un biscuit, o rețetă de tort, un vin, un fel de mîncare, un parfum sau o rochie – pe care s-au ridicat imperii ale gustului și mirosului. O familie de turci, bunăoară, a pregătit, sute de ani, dulciuri pentru sultani. Meseria și talentul se moștenesc – la fel ca în familiile de muzicieni –, așa că Bekir Efendi, fondatorul, își transmite rețetele de cofeturi copiilor săi, pe care-i pune de mici la muncă. Urmașii lui deschid și magazine cu sarailii și baclavale, cu cataif și cu rahat lokum, astfel că atunci cînd Kemal Mustafa transformă Turcia în republică, urmașii ultimului sultan intră în șomaj, nu și familia Bekir ale cărei cofetării există și azi la Istanbul.
Deși nu se amestecă cu feministele, Aurora Liiceanu povestește cu plăcere despre femeile care s-au aflat în umbra acestor afaceri de familie ori le-au condus ele însele. Rămasă văduvă, madame Barbe-Nicole Clicquot Ponsardin intră în afaceri cu șampanie, în pofida familiei sale care nu voia să audă de așa ceva. Inteligentele operațiuni de marketing ale văduvei fac din șampanie băutura favorită a capetelor încoronate. Aventuroasa Barbe-Nicole ignorase blocada comercială pe care o impusese Napoleon comerțului cu Rusia, ba chiar îi expediază cîteva lăzi cu șampania ei țarului Alexandru care proclamă că nu va mai bea alt soi de vin spumant decît cel fabricat de rebela franțuzoaică. Afacerea cu șampanie a familiei Clicquot Ponsardin își păstrează numele pînă azi, chiar dacă la sfîrșitul secolului al XIX-lea a fost preluată de gigantica multinațională LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton. Asta s-a întîmplat cu o mulțime de astfel de afaceri de familie care după ce au sfidat timpul de-a lungul a mai multe generații și-au schimbat stăpînii. N-au scăpat nici măcar dinastiile dulci ale cofetarilor, ciocolatierilor și patiserilor despre care a căror soartă scrie fermecător, dar și aplicat la psihologia de familie Aurora Liiceanu.
Aurora Liiceanu, Dinastii dulci, Editura Polirom, 2023.
