Iată că fostul președinte Traian Băsescu continuă să amețească mulțimile când deschide gura. Recent, fostul turnător la Securitate a emis niște păreri foarte relevante despre importanța alegerilor nefalsificate
“Nu e lucru mai rău decât fraudarea votului, vă spun din experiență…” a început timid câștigătorul surprinzător a două mandate de președinte. “Și dacă tot nu e clar, uitați-vă la mine,” a adăugat el. “Am fost președinte zece ani de zile, deci știu ce vorbesc. Pentru că să ai o funcție cu asemenea răspundere te obligă să afli și să știi o gramadă de lucruri. De aia am și ajutat Serviciile pe cât am putut, ca președintele să fie mereu bine informat. Am făcut-o din patriotism!” a spus demn Petrov și a invitat și auditoriul să mai ia o gură de apă proaspătă
Imediat după vibrantul îndemn al fostului cârmaci, pardon, căpitan, mai mulți cetățeni preacucernici, cunoscuți că serbau ziua Sf Gheorghe de câțiva ani, indiferent de zi, s-au simțit nespus de inspirați și au decis să vorbească și ei lumii, tot din experiență, despre efectele nocive ale alcoolului. Expunerea s-a dovedit a fi extrem de concludentă, mai ales că se sprijiinea atât pe exemplu personal, cât și de gard.
2.517 vizualizări








Citeam zilele astea niste articole din lumea academica americana. O simpla fraza mi-a atras atentia, aruncata rezervat intre paragrafe – „star wars(SDI) este o gluma si suntem norocosi ca rusii ne-au crezut”… Inca digerez ideea asta… Cred ca o sa trebuiasca sa comand si niste decongestionant pt ca nu ma pot duce afara de cateva zile de cand am citit-o… Dar Trump e un pompalau, iar ucraina o sa cucereasca rusia zilele astea cu cele 16 avioane donate de Danemarca, tara care a condus atata amar de vreme si atatea miliarde de euro NATO si altre structuri trans atlantice…