Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

RADU CĂLIN CRISTEA: „Securitatea lui Băsescu este incomparabil mai puternică decît Securitatea lui Ceaușescu”

Zoom RADU CĂLIN CRISTEA: „Securitatea lui Băsescu este incomparabil mai puternică decît Securitatea lui Ceaușescu”

Critic și istoric literar, jurnalist și comentator politic, Radu Călin Cristea a scris despre regimul lui Traian Băsescu o carte uriașă, atît ca dimensiuni, cît și prin adîncimea analizei. Cartea, Împăratul cu șapcă, a stîrnit imediat după apariție reacții nete, cele mai multe pro, altele contra.

Cristian Teodorescu: Ce mai zice lumea despre Împăratul cu șapcă, volumul tău de peste o mie de pagini despre regimul Băsescu?

Radu Călin Cristea: S-au aplecat asupra cărții personalități ale căror opinii echilibrate, uneori favorabile, alteori chiar entuziaste, m-au măgulit. Au scris/vorbit despre carte E. Constantinescu, E. Simion, Andrei Marga, D. Tudoran, Al. Cistelecan, P. Cernat, S. Antohi, S. Tănase, C. Mușat, D. Bușcu, M. Platon, A. Voicu, B. Horasangian, B.T. Iacob și alții. L-am dezamăgit, în schimb, pe M. Iovănel. Un mîrîit postcomunist mi-a dedicat și V. Tismăneanu. În rest, cîteva consemnări cu gust dulce-acrișor și ciondăneli pe forumul unor blog-uri. Am ascultat, de asemenea, multe observații în cadru privat, oarecum ciudate, de parcă făceau vorbire despre ceva clandestin. Cartea era citită de o persoană de la care ajungea la o rudă, apoi o parcurgea un prieten ș.a.m.d. Împăratul… aproape că a dispărut din librării, de pildă în întreaga rețea Cărturești, deși s-a vîndut destul de rapid. S-a păstrat această stranie amprentă de samizdat, de carte circulînd pe căi atipice pentru a ocoli o anume cenzură. Probabil că „boicot” ar suna prea tare, deși cartea a fost hărțuită din toate părțile – de la piedicile puse editării la blocarea difuzării acesteia în mai multe librării (Humanitas, de pildă) sau la refuzul conducerii unor reviste de a găzdui orice referire la Împăratul cu șapcă. Multă tristețe mi-au adus unii dintre șefii acestor publicații, cunoscuți mie de o viață ca personalități integre, și care au ajuns să interzică apariția oricărei cronici la Împăratul cu șapcă.

C.T.: De ce ai publicat cartea la RAO și nu în altă parte?

R.C.C.: Pentru că alții mi-au închis ușa în nas. Am oferit manuscrisul spre editare, înainte de RAO, tuturor marilor edituri. A fost atît de sinistru acest pelerinaj încît, la un moment dat, am lăsat totul baltă. Mi s-a făcut lehamite. Era, mai peste tot, o incomoditate vădită datorată criticilor din carte la adresa „elitelor lui Băsescu”. Nu voiau să se strice cu „celeștii” lui Băsescu. Lasă că și destule căpetenii de edituri miroseau de la o poștă a Băsescu, la fel ca Portul Sulina.

C.T.: Cum de s-au lăsat atîția oameni cu scaun la cap păcăliți de Traian Băsescu? Apropo, recunosc că un timp m-am lăsat păcălit și eu de așa-zisa luptă împotriva corupției care nu era decît o încercare a lui Traian Băsescu de a-și lichida adversarii politici.

R.C.C.: Cel păcălit de la un capăt la altul a fost Băsescu. Priceput la învîrtit timona, dar inept cultural, Băsescu avea să fie bușit rău de tot de o parte a intelectualității ulterior fidele acestuia. Îmi amintesc de o chelfăneală încasată în 22, în 2005, într-un interviu luat de Rodica Palade. Apoi, Andrei Pleșu avea să aducă de mînuță la Cotroceni diverși intelectuali. Traian Băsescu s-a deșteptat într-o lume unde prostovănia lui s-a văzut de pe lună, după cum amuzant scria A. Săftoiu: pentru Băsescu, intelectualul trebuia să aibă plete și să vină de la Iași. Hiperflatat de această neașteptată băgare în seamă, Băsescu s-a simțit unul de-al lor, tropăind în extaz alături de personalități care citiseră chiar mai mult decît el și mai aveau și lipici la public. Așa că suflețelul unui marinel mediocru va fi strivit de năvala cărturarilor. Unii dintre ei (în frunte cu gînditorul național G. Liiceanu, talonat de “Profesorul Giruetă” V. Tismăneanu) au știut să profite de influența căpătată prin asocierea cu sultanul de la Cotroceni.

C.T.: Lista e parcă mult mai lungă.

R.C.C.: Empatia dintre Băsescu și elitele sale se va fi întărit, probabil, în primul rînd, din cauza felului foarte apropiat în care gîndeau democrația, mai precis dispariția acesteia într-o epocă a post-adevărului. Marii preoți ai cultului băsist s-au dedulcit la minciună, într-o lipsă crasă de respect pentru adevăr, fapte, obiectivitate. E vorba de contestarea democrației, a existenței Parlamentului, a guvernelor, a partidelor politice, a Opoziției etc. Totul, pe fondul unui verdict invariabil privind prostia poporului („misera plebs”, cum îl numește H.-R. Patapievici). Cu marea masă a electorilor ireversibil imbecilă, toropită de minciuni și răpusă de patetisme turnate cu polonicul, într-adevăr, cui mai folosește votul? Așa că același Patapievici pledează pentru revenirea la votul cenzitar…

C.T.: Băsescu se plînge totuși de oamenii pe care el i-a pus în funcții, dar finalmente l-a trădat…

R.C.C.: S-au lepădat de el în ultimele luni de mandat ca de un material uman de unică folosință. „Ruptura” ar fi fost provocată de abdicarea lui Băsescu de la cîteva înalte valori morale, cum ar fi susținerea Elenei Udrea. Băsescu și corifeii săi s-au despărțit însă omenește, mai ales după antologicul discurs rostit la Cotroceni, pe 9 mai 2014, de G. Liiceanu, care îi mulțumea lui Băsescu în numele elitelor sale, afirmînd că acestea „s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dvs.”. Timp de zece ani, Băsescu și adulatorii săi se sorbeau din priviri. Nu ți se pare o dovadă de crunt fariseism că, după 2014, valorile comune clamate de Liiceanu „ca fumul au pierit”, cum zice la Biblie?

C.T.: A meritat efortul de a-l pisa mărunt pe Băsescu într-un cărțoi de peste o mie de pagini?

R.C.C.: Da. Pe radarul unor intelectuali publici aparent raționali și cu spirit logic nu apare nici astăzi răul uriaș făcut României de Băsescu. Noua axă enunțată în proiectul țară de către noul președinte în prima ședință a CSAȚ de după instalarea sa a fost implicarea masivă a serviciilor de informații în toate structurile societății, în special în Justiție.

C.T.: Băsescu a dat deșteptarea fostei Securități…

R.C.C.: Eu cred că a fost mai rău decît atît. Securitatea lui Băsescu este incomparabil mai puternică decît a lui Ceaușescu. Securitatea comunistă era predictibilă în teroare și acționa – cum să zic? – mai fără perdea. Te înhăța și adio, Margareto! Să se fi ascultat în zece ani de ceaușism telefoanele a peste șase milioane de cetățeni? Sălta oare regimul Ceaușescu oameni de pe stradă pentru a-i arunca, încătușați, în văzul lumii, în temniță? Au arătat pușcăriile, după urcarea pe tron a lui Ceaușescu, altfel de cum se prezintă în zilele noastre? N-a fost băgată la țuhaus, după 2005, noua generație de deținuți politici? A primit Securitatea lui Ceaușescu dreptul de a deveni organ de cercetare penală? În epoca lui Ceaușescu, un telefon de la Secu schimba sentințe în instanță. De la Băsescu încoace se întîmplă același lucru, numai că sub o glazură de legalitate, sub pavăza unor protocoale secrete. Indivizi undercover mișună peste tot și nu se știe, de exemplu, dacă decizia unui judecător aparține conștiinței acestuia sau vreunui ordin venit dintr-o zonă ocultă a Puterii.

C.T.: La fel e și cu acoperiții din presă?

R.C.C.: Din presă, economie, finanțe… Justiția s-a stricat însă cel mai profund. Șantaje, dictarea de către procurori a unor denunțuri pentru confecționarea de false rechizitorii, aruncări aiuristice la zdup cu scop de indimidare, prelungirea arestului preventiv pînă la smulgerea unor declarații mincinoase de la suspecți care clachează fizic și psihic, milioane de români cu corespondența electronică interceptată pe mandate de siguranță națională, toate ravagiile făcute de „binom”, un aparat infernal de propagandă și manipulare, supușenia față de Tătuca Băsescu, creatorul și, pînă în 2014, stăpînul absolut al acestei puteri nevăzute dirijate de serviciile de informații. Potrivit unor surse publice, Băsescu a lăsat moștenire, la finalul ultimului mandat, servicii secrete de cel puțin șase ori mai numeroase decît Securitatea lui Ceaușescu. Numărul de agenți secreți din România e depășit pe planeta albastră doar de FBI. În România sînt aproximați a fi 60 de angajați în serviciile interne de informații la suta de mii de locuitori. În Statele Unite procentul e de 11,3%, în Marea Britanie – 6,2%, în Germania – 3,3%, în Turcia – 10,4%, în Polonia – 12,8%, în Franța – 5% etc. De asta am scris despre regimul autocrat condus de Băsescu: un lider atotputernic, cu democrația sa de fațadă ce pusese pîrghiile cele mai importante din societate la dispoziția unei Justiții odioase și aflate în strînsă conexiune cu serviciile secrete. Rămîn însă destui inconștienți, inclusiv din mediile erudite și în special cele universitare, care (se fac că) nu pricep prin ce primejdii am ajuns să trecem. Se fac că plouă. Încă aștept un eseu fulminant al lui G. Liiceanu despre „dosarul Rarinca”, după cum aș fi nespus de curios să aflu opinia unui A. Pleșu despre măicuța M. Cociorvan din Rădăuți și istoria ei cu DNA-ul.

C.T.: Care crezi că a fost greșeala capitală a elitelor regimului Băsescu?

R.C.C.: Au primit, împreună cu șeful lor, o țară la cheie, membră a NATO și încheind negocierile de aderare la UE. Și-au bătut joc de șansa, poate misiunea, de a călăuzi masele, prin forța modelului personal, către valorile democrației. Au inițiat și condus post-adevărul în variantă românească unde oamenilor, cum spunea acum vreun an, la Ateneu, profesorul Timothy Williamson de la Oxford, le pasă mai puțin dacă tot ceea ce spun este adevărat, iar cei cărora li se servesc false realități în locul adevărului factual le pasă și mai puțin dacă tot ceea ce ascultă este autentic sau nu. Această asumare masivă a minciunii ca stare de fapt firească, precum și efectele copleșitoare ale emoțiilor livrate mulțimilor ca adevăruri de netăgăduit ne îndreaptă spre un viitor foarte incert.

C.T: Altfel, ce mai faci?

R.C.C.: Plutesc. Asist la un spectacol căruia nu-i aparțin. Așa că îmi trăiesc singurătățile, fără iluzii și fără speranțe. Uneori mai întorc capul și mă gîndesc că nu sînt foarte departe vremurile cînd era mai ușor să fii fericit.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • O, ce veste minunate!

    11 decembrie 2018

    Ultraliberalul Macron s-a comportat ca un peștișor de acvariu dispus să facă ordine în ocean. Adică să-i scutească pe marii rechini de taxa pe pradă și să le mărească guvizilor […]

  • Manu militari

    11 decembrie 2018

    Un grup organizat de generali SRI înfășurat, ca un fular de postav, în jurul președintelui Iohannis, la Alba Iulia. O imagine-stigmat, rămasă pe umărul Centenarului, în lipsă de altceva mai […]

  • Cel mai lent din curtea școlii

    11 decembrie 2018

    În decembrie 2015, Klaus Iohannis era pe val. Sărbătorea un an de la preluarea mandatului prezidențial și reușise să scape de guvernul PSD condus de Ponta, instalând un guvern tehnocrat. […]

  • În mahalalele istoriei

    4 decembrie 2018

    În vreme ce stafia miliardarului Soros stă cu ochii pe fostele țări socialiste ca nu cumva guvernanții să bage nechezol în rația noastră de libertate, Karl Marx și-a scos și […]

  • Cîinii de pază ai Securității

    4 decembrie 2018

    Samsarul agrar Adrian Rădulescu, valetul moșierului de la Nana și fost parlamentar PDL, a recunoscut controlul serviciilor asupra listelor de candidați. “Nu l-am adus noi, l-au adus Serviciile și ni […]

romania100