Poet în tinerețe, apoi critic literar, Radu Călin Cristea a fost și jurnalist – de la reporter, la comentator. Polemist acid, dar fără să treacă de limita adresării politicoase, RCC poate fi atacat pentru opiniile sale, dar nu și pentru felul în care le exprimă. De cînd e membru în CNA e adeseori un lup singuratic printre cei care răspund sarcinilor de partid, cu care au fost trimiși acolo.
Cristian Teodorescu: Nu ți se pare că limbajul invitaților de la televiziuni e din ce în ce mai buruienos și mai violent și că CNA e tot mai permisiv față de moderatorii care îngăduie insulte și vorbe de rușine în emisiunile lor?
Radu Călin Cristea: La buruieni nu mă pricep. Violența se poartă peste tot, nu doar în societatea românească. Presa e una dintre cele mai clare oglinzi care reflectă mersul societății la un moment dat, cu tendințe, curenți, mode, tipologii umane etc. Societatea mustește de violență și asta se vede imediat în mass-media. E o copilărie să crezi că relația societate-presă poate fi mediată instituțional. Sunt, într-adevăr, cîteva studiouri de televiziune unde moderatorii și invitații lor par loviți de streche. Vorbesc birjărește, urlă, se uită în cadru cu ochi bulbucați. Acolo nu se face presă, e o doar o revărsare de psihopatologii. Nu sunt de acord cu tine în privința „permisivității” în creștere a CNA față de moderatori. M-aș lăsa convins de oarece dovezi.
CT: De multe ori se vede de la distanță că în CNA partizanatul politic e mai tare decît principiile, încît membrii CNA par mai degrabă în slujba partidelor, decît că slujesc interesele publicului. N-ar trebui schimbat ceva, pe ici, pe colo?
RCC: În povestea asta cu partizanatul e ceva adevăr, mai ales în campaniile electorale, dar foarte multă mitologie. Așa cum mă știi, eu de care partid țin? Luminează-mă! Am găsit, în primii mei ani de CNA, o grupare destul de bățoasă de membri ai Consiliului legați de PDL și de Președintele Băsescu. Nu se fereau, erau militanți politici pe față, făceau un tărăboi grozav. Texte ale mele răspîndite prin presă erau citite cu zel delator și înfierate public. Structura și reglementările CNA sunt aidoma celor din instituțiile eurasiatice similare: membrii se aleg cam peste tot de parlament, guvern, președinte. Mi-ar plăcea să lucrez în CNA cu mai mulți oameni cu experiență mare în presă. Aș introduce în lege obligativitatea ca orice candidat pentru CNA să fi muncit efectiv în mass-media cel puțin 15 ani.
CT: Cum se simte omul cuviincios din tine cînd vede emisiuni t.v. de o indecență scandaloasă, în care se ajunge la păruieli?
RCC: Nu se simte în niciun fel pentru că nu se uită la asemenea emisiuni. Află despre ele, însă, întotdeauna. Cred că ne gîndim la aceeași emisiune în care stimabilul domn Guță și-a păruit amanta în direct, la Antena 1. Acest act de bărbăție excesivă a lui Guță a fost amendat cu 50.000 de lei în ședința CNA din 29.09.2015.
CT: De ce nu reacționează imediat CNA cînd o televiziune emite știri mincinoase și nu face asta din greșeală, ci dinadins?
RCC: Ce spui tu e imposibil, așa ceva nu există, ca girafa lui Moromete. Cum adică „imediat”? Ar putea vreun bombardier al NATO, știu și eu? Sunt de acord că se minte masiv și natural în presă de cîțiva ani buni. De ce? Pentru că nu mai avem jurnaliști, pe cei încă funcționali îi numeri pe degetele de la două mîini. Au rămas, al naibii de hărnicuți, niște trepăduși prestatori de servicii media. Mint la cerere, oricît. Mint cu banul jos. Nu-ți poți imagina cît de ușor se cumpără jurnaliști, site-uri, agenții de știri, trusturi de presă. Aproape totul e de vînzare. Jurnalismul ăsta de doi bani este însă, din păcate, apărat de „surse”, chiar dacă acestea sunt, de fapt, niște minciuni strigătoare la cer. Jurnalismul „galben” prosperă și își tîrăște „fake news”-urile prin întreaga presă. Se simte acut lipsa unor organisme de autoreglare a breslei, care măcar să le arate obrazul acestor manipulatori ticăloși. Presa, inclusiv aceea de bună calitate, preferă însă haosul, lipsa oricăror norme. Și noi, în CNA, îi înghesuim greu pe băieții cu nasuri lungi. În instanțele naționale, la CEDO, îți lași toate speranțele la intrare: „sursa” este sfîntă. ONG-urile care se ocupă de monitorizarea presei, vreo trei la număr, sunt foarte leneșe, pline de fixații și, din păcate, de un partizanat prost camuflat. Să vii, așa, și să treci în contul CNA toate blestemățiile din audio-vizual, mi se pare necinstit.
CT: Dar de ce, mai ales, televiziunile care mint în știri, nu că găzduiesc comentarii partizane – că asta aș mai înțelege – ci fac din alb, negru, nu sunt amendate de CNA, încît să le treacă cheful să mai dezinformeze.
RCC: Nu știu de ce o ții langa cu povestea asta, că nu se amendează cît trebuie în CNA. CNA contează, după cîte se vede, doar prin amenzile aplicate care, fără excepție, sunt ori prea mari, ori prea mici, ori venite prea tîrziu. E un reproș uzual acesta că eficiența CNA ar crește dacă s-ar ridica plafonul sancțiunilor. Și aici sunt limite impuse de lege, de pildă, se ține cont de audiența postului. Toate sancțiunile primite din partea CNA sunt contestate în instanță unde nu funcționează deloc practici unitare. Nu e deloc convenabil să pierzi procese, așa încît, eu cel puțin, înainte de a sancționa un radiodifuzor, sunt foarte sensibil la recomandările celor de la departamentul juridic. Amenzile cresc în cazuri de recidivă. Uneori, deși abuzarea legii e flagrantă, se poate da cel mult o somație, iarăși din cauza unor constrîngeri ale legislației. Trebuie să ții seama și de faptul că, imediat după pronunțarea amenzii, suma respectivă e înfulecată de fisc. Banii se pot recupera, total sau parțial de către radiodifuzor, doar în situația unei sentințe definitive favorabile a instanței, după procese ce depășesc, în medie, doi ani. În cazul în care CNA s-ar transforma într-o Inchiziție pusă pe rele, în șase luni s-ar putea pune toate televiziunile la pămînt.
CT: Îmi place exprimarea directă, dar nu suport ca în contul ei, să asist la împroșcarea cu rahat verbal, fiindcă asta se răsfrînge și asupra limbajului și comportamentului public. „Dacă se poate la televizor, de ce nu s-ar putea și în particular?” Voi în CNA, nu vă simțiți cu musca pe căciulă în privința asta?
R.C.C.: Am scris cu ceva vreme în urmă despre „sindromul Arafat” de care suferă societatea românească. Se întîmplă un accident, cu mașini făcute praf, capete sparte sau chiar mai rău, toată lumea e nervoasă și, te rog să verifici asta, după două-trei minute, auzi o voce: „ Unde e, domne, SMURD-ul, unde a dispărut, iar, Arafat?!” Așa și cu CNA-ul. Apare cîte o divă în chiloței. Mai vine unul care vorbește spurcat. Se aude, inevitabil, o manea. Telespectatorul vigilent nu mai poate îndura: „Ce păzește, domne CNA-ul? Idioții ăia văd ce se întîmplă? De ce nu intervine nimeni?!” Apropo de „neintervenționismul” CNA, îți înșir amenzile date de Consiliu marilor televiziuni în perioada 03.01. – 15.05.2017: Antena 1 – 80000 de lei, Antena 3 – 117000, B1TV – 35000, Kanal D – 200000, Pro Tv – 20000, Realitatea TV – 50000, România TV – 267500, TVR 1 – 15000. Eu nu văd o mecanică atît de fluidă între ce se vede la televizor și năpădirea spontană cu obscenități a subconștientul telespectatorilor cu morala, nu-i așa?, albă ca zăpada.
CT: Și, totuși, unde se minte la greu?
RCC: Televiziunile rămîn raiul de pe pămînt prin comparație cu ce se întîmplă pe internet. Acolo trăiesc dracii goi. Îți invocă libertatea de exprimare și îți trîntesc ușa în nas. Ba îți mai spun că ei au cîștigat cu sîngele lor această libertate în decembrie ’89, în timp ce tu, probabil, erai vreun terorist. Manipulările grele vin dispre internet spre restul presei. Un exemplu. Focurile de la „Colectiv” continuau să ardă cînd „o doamnă care pretindea că a supraviețuit tragediei” deja condamna pe internet pretinsa întîrziere a intervenției autorităților. Pe minute, secunde, număr de ambulanțe, apariția pompierilor, SMURD etc. Adică: femeia abia scăpase cu viață și, primul lucru pe care l-a făcut a fost să prezinte un inventar minuțios al reacției autorităților menționate mai sus, desigur, în frunte cu Raed Arafat. Deși o asemenea statistică era irealizabilă în timp real, „știrea” a fost imediat preluată de agenții de știri și, de aici, s-a răpîndit în toată presa. Persoana supraviețuitoare a dispărut, ca orice maur care își făcuse treaba toxică. CNA-ul a aplicat o somație unui radiodifuzor, considerînd că sursa („doamna supraviețuitoare”) ridica mari semne de întrebare și nu putea servi unei informări corecte. Se ajunge în instanță (Dosar nr. 7560/2015). CNA-ul pierde pe mîna unui judecător care, în motivarea sentinței, predă ocazional și cîteva lecții de presă. De pildă: „… formarea liberă a opiniei, în astfel de momente, impune prezentarea unui număr cît mai variat de mărturii fără ca radiodifuzorul să fie obligat să le prezinte DOAR PE CELE PE CARE LE APRECIAZĂ CA FIIND CORECTE ȘI CARE AU FOST VERIFICATE CHIAR DE RADIODIFUZOR (subl. m.)”. Judele nostru ne învață, așadar, că în cazul unor tragedii, se poate minți într-o veselie pentru că așa se formează „opinia liberă” a cetățenilor. Judecătorul căzut din pod mai susține că „echilibrul opiiniilor trebuia analizat, într-o astfel de situație, în raport cu toate emisiunile realizate în acea perioadă în care evenimentul prezenta un interes mare pentru public.” Ce spui, musiu? Plîngerile trimise CNA privesc cîte o singură emisiune și doar aceea e luată în considerare. Luarea unei decizii prin compararea de către CNA a unei emisiuni pîrîind de elucubrații cu alte programe difuzate de același radiodifuzor în zilele, săptămînile, lumile următoare înseamnă, să mă mă ierte justiția română, o dovadă de prostie măreață.
CT: Cum te simți în CNA?
RCC: Ca un pește oceanic care trăiește, provizoriu, în apă dulce.
Excelent interviu.