Cînd am deschis cartea Aurorei Liiceanu despre soacre și nurori mă așteptam la un mic roman de moravuri pe tema relațiilor dintre aceste două specii de femei care înoată în același acvariu. Cel care le obligă să se întîlnească e fiul care se însoară și care-și transformă mama, dintr-o femeie care-și iubește progenitura, într-o afurisenie fără leac și metamorfozează altă femeie, mai tînără, în inamica mamei sale.
De astă dată, Aurora Liiceanu e mult mai psiholoagă în limbaj decît în alte cărți ale ei, încît lectura nu mai e atît de lesnicioasă. Nu mai ai de-a face cu un roman sau cu niște povestiri de moravuri scrise de un psiholog înzestrat cu talent literar, ci cu o contribuție într-un domeniu în care la noi s-au avîntat numai scriitorii.
Nu mi-a venit să cred că primul psiholog de la noi care se ocupă de războiul dintre soacre și nurori e Aurora Liiceanu. Chiar dacă citesc cărți de psihologie și-i știu pe autorii care contează, mi-am imaginat că o fi și la noi măcar un autor, psiholog sau psihanalist, care să le dea sfaturi soacrelor și nurorilor, pentru a le face să se urască mai puțin sau ca să le ajute să se suporte. Uite că nu-i.
În străinătatea occidentală, relația dintre soacră și noră e un subiect care le-a adus celebritatea și mari conturi în bancă psihologilor care și-au băgat nasul în acest război de familie. De ce la noi nu s-a găsit nici un psiholog care să se bage în această relație? Asta în timp ce există forumuri de nurori și forumuri de soacre, unde această încurcătură între două femei le zădărăște pe cele aflate în acest rol să transforme comunicarea pe net într-un soi de vizită la un psihanalist căruia îi răspund la întrebări pe care acesta n-a apucat să le pună.
Așa că Aurora Liiceanu e prima la noi care încearcă să domesticească sau măcar să calmeze războiul dintre soacre și nurori și celălalt război, dintre nurori și soacre, care e cu totul altceva. Ce mare chestie ar fi asta? – o să vă întrebați. Marea chestie, cred, e că la noi relațiile de familie și cele care apar, cum se zice, în familia extinsă prin căsătorie n-au contat nici pe vremea lui Ceaușescu, nici după împușcarea lui. Ceea ce cred că lipsește din cartea Aurorei Liiceanu sînt observația și poveștile aferente ei, că pînă în decembrie 1989 socrii tuturor cuplurilor din România erau partidul și cuplul prezidențial. PCR-ul era socrul la care ea se putea duce să se plîngă că-l înșală, iar el să se plîngă despre ea că e curvă. Iar partidul lua măsuri, pentru a păstra familia întreagă. Marii socri însă erau Nicolae și Elena, cei care au decis că femeile nu mai pot face chiuretaje, ca să crească populația. Așa că, din acest motiv, soacrele și nurorile de pînă în decembrie 1989, chiar dacă nu se înghițeau, aveau o anumită complicitate față de marii socri de partid.
Pentru o asemenea hartă a relațiilor dintre nurori și soacre, Aurora Liiceanu ar fi avut nevoie de statistici care nu există și de o cazuistică pe care n-a înregistrat-o decît ea. Poate că, după apariția acestei cărți, soacrele și nurorile vor transforma războiul dintre ele într-un meditativ armistițiu. Sau, cel puțin, își vor învăța rolul, încît chiar dacă nu se vor iubi, vor înțelege că ura femeiască născută din iubirea față de fiu și de soț, ca aceeași persoană, e o chestie în care soacra vrea să-i ia locul nurorii, iar nora vrea să-și desființeze soacra. Aurora Liiceanu e prima care încearcă la noi să găsească punctul de armistițiu între nurori și soacre, încît cred că această carte ar trebui oferită, la Starea Civilă, și celor care se căsătoresc, dar și celor care ajung să se înrudească cu mirii, înainte de a începe războiul de poziții care transformă o căsătorie într-un pretext de divorț.
Aurora Liiceanu, Soacre și nurori. La cine este cheia?, Ed. Polirom, 2014.
sunt de 8 ani cu sotul meu si de la inceput am intrat cu tot sufletul in familia sotului si am ibcercat sa fiu totul pentru soacra mea, ca o prietena, ajutor, orice, deoarece e vaduva si mama a 3 baeti, ca mai apoi sa imi dau seama ca de faot sunt luata de proasta si iubitul meu sot colaboreaza mai mult cu muma lui si pina azi nu inteleg de ce are sotie daca masa e totul si mai avem si un copil, am crezut ca poate fi naivitatea dintre o moldoveanca si un cipriot mamos, chiar daca nu o mai vizitez are ea grija sa ii dea sfaturi iubitului sot, orice ar face o nora, soacra tot ramane cea care distruge familia fiului.