A fost sufiecient ca Ion Iliescu să spună ceea ce gândește cu adevărat despre Ion Cristoiu pentru ca fostul utecist să-și amintească, brusc, faptul că Ion Iliescu este vinovat de moartea multor oameni în decembrie 1989 și în iunie 1990. Cum ar veni, timp de 25 de ani, Ion Iliescu a fost o persoană frecventabilă, numai bună s-o pui pe rană, iar acum, pentru că a dat de pereți cu girueta Cristoiu, s-a dat peste cap și a devenit zmeul-zmeilor, ucigașul-ucigașilor, vinovatul-vinovaților.
Nu spunem că Ion Iliescu n-ar avea mâinile pătate de sânge nevinovat și conștiința încărcată în urma criptocomunismului său care, lăsat la butoane, a dat România înapoi cu ani de zile tocmai în momentul în care o luase înainte cu avânt. Dar asta nu înseamnă că Ion Cristoiu este cel îndreptățit să se prezinte drept vârf de lance al luptei antiiliesciene. Când Ion Iliescu îți amintește că ești prost și ticălos, când Ion Iliescu spune despre tine că ești plin de frustrări și răutate, când același Ion Iliescu îți spune că n-ai căderea morală să dai lecții, nefiind altceva decât o rămășiță piltică a presei comuniste, nu înseamnă că trebuie să taci și să te retragi din viața publică. Dar nu înseamnă nici să te dai mare investigator și recuperator de imagini pierdute. Căci Ion Cristoiu asta a făcut: a scos de undeva niște imagini cu Iliescu ținând un discurs în fața minerilor în dimineața zilei de 14 iunie 1990. Or, acele imagini nu sunt nici inedite, nici noi și nici pierdute. Acele imagini au circulat mereu în ultimii 25 de ani, acele imagini nu au fost pierdute nici măcar o singură clipă, ele aflându-se bine-mersi în arhiva TVR și în alte arhive la fel de accesibile. Ba, culmea, imaginile puteau fi găsite chiar și pe YouTube. Deci ce-a descoperit Ion Cristoiu? Ce dezvăluire senzațională a făcut? Nici una. Pur și simplu, a reîmpachetat un subiect vechi de 25 de ani și l-a prezentat de parcă el ar fi expertul numărul 1 în mineriade și revoluție, încercând să pară acum singurul cavaler neprihănit care mai are puterea să lupte cu Ion Iliescu. Asta după ce, timp de 25 de ani, pe Ion Cristoiu nu l-a interesat nici ca ziarist, nici ca analist și nici ca șef de gazetă povestea mineriadelor din 1990. Când era mai tinerel, iar dinții nu-i fuseseră afectați de acadelele primite de la diverși finanțatori, Ion Cristoiu n-a mușcat niciodată cu poftă din carnea ațoasă a lui Ion Iliescu, de frică să nu-și tulbure propriul trecut comunist. Astăzi, când amândoi ar sta mai bine pe o bancă din parc, hrănindu-și orgoliile nemăsurate cu firimituri ale gloriei trecute, cele două fosile au ieșit arțăgoase la bătaie, împărțind cu generozitate epitete și amintiri distorsionate. Atât o fosilă, cât și cealaltă se zbat cu ultimele puteri să intre în cartea de istorie. Și-or să intre. Poate nu în cea mare, destinată tuturor, dar măcar în aia pentru coprofili.
Regifting ii spune. Reimpachetarea unui cadou. Citeste o carte in loc sa te uiti in gura piticului! Ai de castigat.