Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Reacții la cald după victoria lui Cîțu

Zoom Reacții la cald după victoria lui Cîțu

Traian Băsescu (consumator): „Mare dezamăgire. Cum, mă, să te prindă Poliția mort de beat la volan? Am înțeles, bei și tu șapte-opt beri, ca să-ți vină pofta de mâncare. Poți și să te urci în mașină pe urmă ca să mergi acasă, dar cum să-i lași pe ăia de la Rutieră să te prindă? Degeaba ți-ai luat pedală de accelerație? Altfel, nu mă interesează ce se-ntâmplă cu partidul lor. În locul lui Iohannis, nici nu m-aș fi dus la congres, aș fi rămas afară la o țigară și la o caterincă cu fetele de la grătarul de mici.“

Emmanuel Macron (președintele Franței): „Cum? Nu a câștigat Dacian al meu? A, ăsta e alt partid… Da’ câte partide aveți acolo, fraților?“

Ludovic Orban (pierzător): „Florin Cîțu n-ar fi câștigat niciodată dacă nu l-ar fi susținut președintele Iohannis. E mai mult victoria președintelui, care l-a ajutat fățiș să câștige conducerea PNL. De-aia, îi transmit lui Iohannis că colaborarea noastră s-a încheiat și că e penultima oară când mă mai duc să-i cumpăr țigări.“

Florin Cîțu (câștigător): „Mă bucur tare mult că am câștigat. Țin să-mi mulțumesc în primul rând mie, fără de care domnul Iohannis n-ar fi putut să înregistreze o asemenea victorie în fața lui Orban. Totuși, n-avem timp să sărbătorim. Voi începe imediat discuțiile pentru obținerea de sprijin parlamentar. Și da, voi discuta inclusiv cu AUR, deși inițial aveam mari îndoieli, pentru că AUR, dacă vă mai amintiți, s-a aliat cu USR, care-i un partid compromis complet de când a făcut alianța aia cu AUR.“

Marcel Ciolacu (liderul Opoziției): „Florine, te așteptăm la colț cu moțiunea de cenzură. Abia aștept s-o apucăm amândoi de mâner și să-i plesnim cu ea peste degete pe ăia de la USR-PLUS, care au crezut că fac mare chestie dacă o depun.“

2.453 de vizualizări
atentionare pamflet

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia