Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Realitatea TV nu intră în turul 2

Zoom Realitatea TV nu intră în turul 2

De la marii șpăgari ai anilor ’90 și 2000 nu a mai apărut absurdul mai gol și mai plin de el în presa noastră ca în cazul lui Cozmin Gușă, la Realitatea TV.

Într-o țară în care Serviciile zburdă prin democrație cu pletele în vânt, într-o țară în care fiecare procuror are parcă o pedală de accelerație, vreme de opt ani de zile Realitatea TV a fost în insolvență. De la 1 aprilie intrase în faliment, iar analizele politice, geopolitice și medicale ale lui Gușă, invitat permanent prin telefon, m-au făcut să cred pentru un timp că însuși falimentul s-ar putea să dureze niște ani. După care, dacă nici falimentul nu ar fi devenit profitabil, urma să îl bage și pe el în faliment.

De pe 1 aprilie, când păcăleala de jurnalism servită de Gușă, Rareș Bogdan și Octavian Hoandră a intrat în faliment, s-au mai încheiat două căi de atac ale Realității TV la Înalta Curte: o cerere de revizuire a deciziei Curții de Apel, cerere care a fost respinsă de instanța supremă pe 17 septembrie. Apoi, Tribunalul București a sesizat Înalta Curte, acuzând un conflict de competență între Curtea de Apel și Tribunalul București. Pe 8 octombrie, Înalta Curte a respins și această cerere.

Asemeni vântului din Vama Veche, povestea falimentului merge mai departe.

La final de octombrie, Realitatea TV ar trebui să-și reînnnoiască licența audiovizuală, lucru imposibil pentru orice altă televiziune atâta timp cât are datorii la stat. Vom vedea însă dacă sunt valabile logica, legea și realitatea în cazul Realității TV.

În mod normal, Realitatea TV nu ar trebui să prindă aceste alegeri prezidențiale. Cum era să nu le mai prindă nici Viorica Dăncilă. Moment simbolic dacă ne amintim ce meci au dat acolo Victor Ponta și Klaus Iohannis și ce spectacole de ipocrizie au pus în scenă Rareș Bogdan și Octavian Hoandră.

Ce se va întâmpla cu Realitatea TV la finalul acestei luni? Asta nici însuși Cozmin Gușă nu ar putea să spună.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Ciungul

    29 septembrie 2020

    Mîinile mele îmbătrînesc mai repede decît mine. Mă urc în tren și le văd în stînga și în dreapta. Mi se face cald și una îmi deschide politicoasă fereastra. Mă […]

  • Cea mai grea problemă a lui Nicușor

    29 septembrie 2020

    Chiar dacă teatrul de război pare să fumege peste cadavrele unor dinozauri, a fost o luptă electorală din care toată lumea a cîștigat cîte ceva. PNL a cîștigat ceea ce […]

  • Moët PNL!

    29 septembrie 2020

    Zumzăie fanfarele și sar cepurile butoaielor în întreaga țară: PNL a învins! Ce, pe cine, când și cum, încă nu se știe, dar e clar că a învins. PNL, partidul […]

  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]