Tot respectul pentru fetele noastre de la spadă, dar n-ar avea nici o șansă într-un război modern. Spada e bună doar dacă cineva îți ia senvișul de pe birou și vrei să-i dai peste degete ca să-l usture. Într-o confruntare militară directă, alte arme sunt eficiente. Mi-ar plăcea ca Ana Maria Popescu să lase deoparte spada (oameni buni, nu mai suntem pe vremea cardinalului Richelieu) și să încerce, cu masca de apicultor pe față, să-și învingă adversara la Kalașnikov. Știu, e mai greu, e mai periculos, dar o să-i pară bine când vine războiul. Ce mai faci cu spada în ziua de azi? Nici un pepene nu poți să tai. Nici murdăria de sub unghii nu poți s-o scoți, că se îndoaie lama. Am înțeles, sportivele noastre o să-i dea inamicului peste mâini de-o să-l usture, dar nu așa câștigi un război total, cu tehnologie de secol 21.
E groaznică fuga de realitatea de la Jocurile Olimpice. La fiecare patru ani, pare că foarte mulți sportivi se pregătesc să poarte un război ca-n Antichitate și exersează pentru asta abilitățile necesare atunci: aruncarea suliței, bătaia cu pumnii, tirul cu arcul, spada. E timpul să actualizăm probele și să avem și niște competiții de drone, de rachete sol-aer și de război hibrid, prin propagandă și atacuri cibernetice. Oameni buni, astea-s abilitățile pe care trebuie să insistăm. Nimeni nu scapă de urmările unui război nuclear într-o barcă cu echipaj de 8+1 și nici înotând fluture, ca Michael Phelps.
Apoi, dacă tot suntem anacronici, nu înțeleg de ce nu mergem până la capăt. Mereu m-am gândit că lipsește de la Olimpiadă proba de luptă în arenă cu lei flămânzi. Pe cine păcălim aici? Oameni cu oameni am mai văzut cum se bat. Pe mine mă interesează o confruntare cu fiara. E ceva ce vezi tot mai rar în ziua de azi, în special după ce-au strâns toți maidanezii de pe stradă.
Revenind, apreciez performanța fetelor de la spadă, dar nu mă impresionează. Eu, cu racheta mea de tenis, le bat cu o mână legată la spate, dacă nu cumva reușesc s-o dezleg până atunci.
