Puțini știu că înainte să-mi cumpăr Dacie umblam cu tramvaiul. Conduceam pe străzile Bucureștiului un tramvai vechi, muncitoresc, fără pretenții, care scârțâia și trosnea din toate încheieturile, așa cum îmi place mie. Mulți spuneau că-i cam demodat, dar mie nu-mi păsa. Îmi făceam treaba cu el. Atunci când Bucureștiul era plin de ambuteiaje, eu defilam elegant pe linia de tramvai, perfect legal. Uneori, opream și-n stații, dar numai ca să le spun oamenilor că e tramvaiul meu personal și că nu iau pe nimeni. Au fost vremuri frumoase, nebunești. Odată l-am luat pe un prieten din provincie cu tramvaiul de la gară și i-am pus pe niște controlori să urce, să-i ceară biletul și să-l dea jos pe o stradă obscură din sectorul 2, în creierii nopții. Desigur, a fost doar o glumă, așa că nu l-au și amendat. L-am recuperat trei zile mai târziu, umbla deshidratat pe la Universitate.
Filmulețul cu bătaia din tramvaiul 41 mi-a amintit de acea perioadă. Eram tânăr și credeam că toată lumea e a mea. Voiam să o străbat cu tramvaiul și s-o admir din cabina cochetă rezervată vatmanului.
Filmată cu telefonul mobil, de mâna sigură a unui călător anonim, producția e una sută la sută românească. Realism brut, cadre lungi și coloană sonoră exclusiv diegetică. Dialogurile sunt realiste și fruste, ca-n viață. ”Ia zi, băiatu’ meu, te deranjează?”, îi spune femeia din spatele tramvaiului unui personaj pe care deocamdată nu-l vedem. Dansul ei amintește de mișcările unei feline care călătorește fără bilet. Sigură pe sine, așteaptă ca prada să se apropie. Bărbatul de lângă ea nu mai are răbdare și face un pas în față. Vrea să-i aducă prada la picioare.
Ca gen, nu e tocmai un film cu bătăi. E mai mult un film cu îmbrânceli. Amintește de filmul ăla cu Van Damme în care ajunge el victima mafiei thailandeze și e pus să se îmbrâncească în ring până la moarte cu un alt băiat bun. Până la urmă, gladiatorii se aliază și încep să-i îmbrâncească pe mafioți până la dă sângele pe nas. Bun film. Am prins din el câteva scheme de îmbrânceală.
Ce lipsește din film e scena domestică, în care personajele mănâncă ciorbă la masa din bucătărie. Probabail că tramvaiul n-avea o bucătărie cu faianță pe pereți. Ciudat, al meu avea.
55 de vizualizări
