Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Recenziile nepublicate ale lui CTP: Războiul din Siria

Zoom Recenziile nepublicate ale lui CTP: Războiul din Siria

De la vârsta de 5 ani și până acum am văzut nenumărate războaie și pot spune că am dezvoltat un fel de organ care-mi spune din timp dacă un război e bun sau nu. De aceea, atunci când am auzit că iar se luptă ăia ca chiorii în Orientul Mijlociu, mi-am dat seama că nu merită să mă uit. Acest război e o prostie. Nu înțeleg de ce oamenii nu încearcă să fie mai raționali. Ar trebui să abandoneze mitralierele și tunurile, pentru a lua în mână niște rachete de tenis și a se bate cu ele. Să știți că și racheta de tenis e o armă redutabilă. Puțină lume știe că inclusiv Mihai Viteazul o folosea în lupte, deoarece e mai ușoară decât o bardă și, dacă are racordajul bun, poate să smulgă un cap de om de pe umeri și să-l propulseze către terenul advers fără să atingă fileul sau linia de fund.

Apoi, nu-mi plac deloc actorii beligeranți. Sunt aleși prost. Armata lui Assad, grupurile de rebeli moderați, militanții ISIS și brigăzile Hezbollah sunt actori beligaranți slabi și neconvingători, de care lumea nici n-a auzit. N-ar merita să joace nici măcar într-o reclamă la detergent. Și asta în ciuda cearșafurilor albe pe care le poartă pe ei.

Oricând prefer lupta dintre urs și DiCaprio, deoarece e o confruntare corp la corp. Participanții își simt respirația unul altuia, își aud gâfâiturile. E ca atunci când joacă Simonica noastră cu Sharapova, iar rusoaica țipă la ea ca s-o sperie și s-o facă să creadă că iar îi fură golanii echipamentul de la marginea terenului, ca atunci când era mică și juca tenis la Constanța. Mie nu-mi plac războaiele astea moderne, în care oamenii se omoară de la distanță. Dacă ești bărbat, lasă pușca și vino să ne batem cu pumnii.

O coproducție Siria-Iran-Rusia-Turcia-SUA, acest război m-a dezamăgit și pentru că face de râs cinematografia moscovită și opera marelui Tarkovski. Dacă i-ar vedea maestrul ce fac, le-ar da foc și ar filma un cadru foarte lung și plictisitor cu felul în care ard, în timp ce o altă voce recită monoton pe fundal un poem sovietic.

Slab. Îi dau două stele din cinci. De urmărit însă continuarea, Criza refugiaților.



2 comentarii

  1. #1

    hai, nu ! pe bune ! … Simonica ??? Ai si vise erotice cumva cu umflata aia ?

  2. #2

    si iti interzic sa-i zici ” a noastra” ca a mea nu de nici o culoare. O fi a ta ba, dupa ce te culci eu n-am nici o treaba cu asta

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia