Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Recenziile nepublicate ale lui CTP: Umorul (I)

Zoom Recenziile nepublicate ale lui CTP: Umorul (I)

Atunci când un client apare chiar înainte de finala feminină a turneului de la Miami, știi că nu-i un semn bun. A deschis ușa cu un gest repezit și a înaintat prin fumul gros. 50 de ani, trenci până-n pământ, Converși noi în picioare. Înainte să scoată primele vorbe, a extras telefonul din buzunar ca să facem un selfie împreună.

– Ce-i cu tine la ora asta, Lucian Mîndruță?

– Știam că nu te-ai culcat și că te uiți la tenis. Am un caz pentru tine. E urgent.

– Continuă.

Își pierduse șirul gândurilor. Ceva din biroul meu l-a distras ca pe un iepure sperios.

– Ce-i cu fumul ăsta? a întrebat.

– Nu e treaba ta.

– Miroase ciudat. Sigur n-a luat foc ceva?

– Nu fi ridicol. Nimic nu ia foc fără acordul meu. Am afumat mai devreme o halcă de slănină de la un mistreț pe care l-am omorât cu mâinile goale pentru că mi s-a părut că se uita ciudat la mine. Zi-mi de ce-ai venit, dacă nu vrei să ai soarta lui.

– E ceva ce nu-mi dă pace.

– Iar ai visat că vin rușii? Nu-ți mai face griji. N-au rușii curaj să vină. N-ar îndrăzni să mă calce pe bătături. Știi când s-a retras armata sovietică din România? În 1958. Aveam doi ani. Generalii și-au dat seama că-s deja mare de-acum și că pot oricând să-i dau afară în șuturi. S-au retras singuri, ca să evite umilința. Mai pune și tu mâna pe o carte de istorie.

– Nu e vorba de ruși. De data asta e vorba de o glumă.

– Continuă.

– N-o înțeleg. Vreau să mă ajuți să găsesc poanta.

– La ora asta?

– Știu, ar putea fi oriunde, dar mă tot gândesc la gluma asta și nu-mi dă pace. Mi-a zis-o cineva pe Internet și de-atunci mă tot perpelesc. Poți să mă ajuți?

– Sigur că pot. Ai venit unde trebuie. Am un simț al umorului redutabil. Am râs la mii de glume de-a lungul timpului. Rar se-ntâmplă să aud o glumă și să nu izbucnesc în hohote. Eu, de fiecare dată când cineva îmi spune o istorioară comică, râd, pentru că așa e natural și sănătos, dacă ai simțul umorului și nu ești un android cinefil cu rânjet metalic.

– Știam eu că ești cel mai potrivit pentru caz.

– Acum te rog să-mi spui gluma.

Mîndruță și-a dat ochii peste cap, ca să-și adune gândurile ca pe niște cadavre secerate de gloanțe pe plajele Normandiei.

– Deci gluma e cam așa… E un banc, practic. Cică un american, un rus și-un român intră într-un bar…

– Stop! l-am întrerupt eu. Despre ce bar e vorba?

– Nu știu. Ce, contează?

– Da, normal, cum să nu conteze? Sigur are legătură cu poanta. Atunci când rezolv un caz, fiecare detaliu e crucial. Ia încearcă să-ți amintești. În ce bar intră ăștia trei?

– Nu știu. Cine mi-a zis bancul n-a zis și despre ce bar e vorba.

– Ei, vezi? Manipulare, fake news. E o tehnică veche asta: minciuna prin omisiune. Te-a luat de fazan.

– Și ce facem acum?

M-am ridicat de la birou și mi-am pus pe cap pălăria de detectiv cinefil.

– Mă duc să aflu despre ce bar e vorba. Am eu o sursă.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Ce ne facem noi, țiganii, dacă vin americanii 

    25 iunie 2019

    Dacă pe vremuri românii se dedulceau cu lucrurile refuzate la export, pentru care, în fața magazinelor, se dădeau adevărate lupte de stradă, iacătă am trăit să vedem și o situație […]

  • A fost sau n-a fost?

    25 iunie 2019

    Ca întotdeauna la alegeri, și pe 26 mai s-au furat voturi. Cîte? Niciodată nu vom ști. De fapt, niciodată n-am știut cîtă democrație se falsifică la urne. Numărul buletinelor falsificate […]

  • Nimic cu nimic / Primul nimic

    25 iunie 2019

    Ne aflăm, acum, la președintele cu numărul 5 din scurta istorie a republicii române. Primul președinte a fost Nicolae Ceaușescu, din 1974 până în 1989. Practic, pe vremea lui s-a […]

  • Limbă dulce, cur viclean, caracter de est-german

    18 iunie 2019

    De la „Ține, țațo, curu’ zvelt”, subversivul șlagăr pe care Maria Tănase l-a cîntat în timpul războiului la o petrecere dată de Manfred von Killinger, ambasadorului Germaniei la București, pînă […]

  • Riscul mersului pe Barna

    18 iunie 2019

    Sub coordonarea unuia dintre foștii căprari ai poliției politice a fost pus pe piață un sondaj în care Dacian Cioloș îl zdrobește pe Dan Barna în competiția internă pentru candidatura […]

bt