Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Reformă în Justiție: se elimină prescrierea! De azi înainte vom scrie pe dosare data de suspendare și data de achitare

Zoom Reformă în Justiție: se elimină prescrierea! De azi înainte vom scrie pe dosare data de suspendare și data de achitare

Iată că protestele vehemente din ultima vreme dau roade: o inițiativă a unei asociații de comercianți români a inspirat prima reformă semnificativă în Justiția Română. Intitulat “Transparența e dincolo de noi”, noul proiect prevede să se renunțe la malefica prescriere a faptelor, iar dosarele să primească direct datele care contează: cînd ticălosul va fi pedepsit cu suspendare și cînd același membru onorabil al societății va fi achitat.

Ideea pare să fi venit de la proiectul Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR), care prevede renunțarea la data expirării produselor în favoare unor date mult mai importante pentru oamenii de afaceri care le propun: data pînă la care produsul poate fi vîndut și una ulterioară, pînă la care poate fi consumat. Da, ăsta e un proiect real. Se presupune că această măsură va ajuta serios piața mărfurilor semi-expirate, prea puțin apreciate de o populație care n-a fost sărăcită îndeajuns.

Revenind la magistratură, s-ar părea că reforma a fost îmbogățită nu doar cu cele două date esențiale, ci și cu propriul Black Friday, adică o perioadă de promoții și mari reduceri de pedepse, intitulată, desigur, Vinerea Neagră a Justiției

Acum, tot ce mai urmează este ca toți anchetații DNA să refuze demn să mai vină la audieri și să apeleze cu încredere la ANPC.

 

1.031 de vizualizări
atentionare pamflet

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Pai, dupa logica puterii, prescriptia ar fi problema…sa fie executata prescriptia pe altarul pedepsei vesnice !
    Evident….daca infractiunile de coruptie ar fi imprescriptibile, dosarele penale ar sta in sertare si scoase cand trebuie.
    Insa, daca pedepsele ar fi mai mari, de exemplu vreo 20 de ani maximul, nu s-ar mai da pedepse cu….suspendare sau 1 -2 ani la prejudicii de milioane…Ar descuraja faptele iar termenul de prescriptie s-ar mari de asemenea..Dar nu se vrea pedepsirea, ca s-ar putea sa pice si ei….ci doar sa fie, acolo, la sertar….cand trebuie…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia