REPORTAJ: Occupy-ul din ochiul altuia şi bîrna dintr-al nostru

Sîmbătă dimineaţă, cînd oamenii normali ori dorm, ori îşi fac piaţa, a avut loc cea mai organizată acţiune anarhistă de ceva vreme încoace. „Occupy Bucharest“ avea să fie o mega-mişcare de protest, parte dintr-o acţiune globală de solidaritate cu activiştii de pe Wall Street. Ca orice revoluţie culeanu din zilele noastre, a început cu discuţii aprinse pe Twitter. Din păcate a cam şi rămas acolo, pentru că oamenii au tendinţa de a fi mult mai cocoşi pe hashtag decît pe viu. Deci acţiunea „Ocupaţi Bucureştiul“ a fost un eşec. Totuşi, dacă anarhiştii n-ar fi fost aşa de optimişti în privinţa prezenţei la eveniment, ar fi putut scoate un #OccupyBăicoi decent, dacă nu chiar reuşit.

În primul rînd, cei 40-50 de demon­stranţi, hai 70, dacă punem şi babele care vin la înghesuială crezînd că se dă ceva moca, hai 100 dacă punem şi jurnaliştii, ar umple frumos spaţiul din faţa căminului cultural Băicoi şi n-ar arăta ca un pîlc de oameni pierduţi prin parcul de la Unirii, cum s-a întîmplat în Bucureşti. 

În al doilea rînd, spiritul civic băicoian n-are cum să fie mai defectuos decît cel bucureştean. Cumva-cumva, în Băicoi tot s-ar răscula un domn de la birt, care să pună mîna pe o furcă şi să stîrnească anarhie cu un cocktail Molotov făcut dintr-o jumate de ţuică. În Bucureşti, în schimb, dintre cei 30 de oameni care priveau mişcarea de pe partea bună a gardului jandarmilor n-au luat cuvîntul în plen decît vreo doi-trei, şi ăia veniţi cu notiţe de acasă, luptîndu-se, cu tot tracul, să articuleze nişte idei anticapitaliste de prima mînă. În afară de asta, cîţiva şomeri care mai strigau „Jos Băsescu!“ din cînd în cînd şi nimic mai mult. 

În ultimul rînd, dacă le vorbeşti băicoienilor despre renunţarea la cultura consumeristă, la iPhone-uri 7, televizoare LCD cu diagonala de 2 metri şi la aspiratoare care fac treaba singure, ai şanse să empatizeze ceva mai mult cu cauza ta decît bucureştenii. Nu de alta, dar la bucureşteni nu merge vrăjeala, mai ales dacă pierzi grav la capitolul credibilitate – cînd în mulţimea ta de protestatari ai indivizi care folosesc camere foto Olympus, laptop-uri Asus, se îmbracă de la Bershka şi îşi dau mesaje de pe iPhone.

După ce am părăsit Piaţa Unirii, ferm convins că maximul gest de protest va fi dacă cineva nu-şi strînge rahatul după ce scoate cîinele la plimbare, m-am uitat pe Internet să văd ce s-a întîmplat în alte metropole cu fenomenul „Occupy“. Aparent, deocamdată noi sîntem printre puţinii care nu reuşim să ocupăm măcar un parc, asta dacă nu pui la socoteală ocuparea Parcului Izvor cu mici şi bere la petrecerile primarului Vanghelie.