Pe durata săptămînii de infotrip în Tunisia, a fost suficient timp și de văzut obiective turistice, și de ascultat coloana sonoră a locului, și de mirosit/gustat specificul culinar tunisian – ca să înțelegem care-ar fi micii și sarmalele lor, să ne dăm seama cam ce se pune în farfurii, în fiecare zi, în țara asta. Nu numai în restaurantele hotelurilor de pe litoralul la Mediterană în care-am fost cazați și am mîncat micul dejun și cina, dar și prin cîrciumile orașelor vizitate în care-am intrat pentru masa de prînz.
În deplasarea de o zi la Cartagina și Sidi Bou Saïd, ora prînzului ne-a găsit la restaurantul La Victoire din La Goulette, o suburbie a Tunisului. În clădirea cu copertină alb-verde în față, deasupra meselor de pe trotuarul bulevardului Avenue Franklin Roosvelt (cum scrie pe plăcuța bilingvă, în arabă și în franco-engleza al cărei proces de traducere a pierdut primul e): în salonul principal de la etaj, de la ale cărui ferestre mari, larg deschise, poți admira panorama intersecției cu sens giratoriu, palmieri și drapele naționale, în scuar. Aici ni s-au servit, la gustare, brik, o specialitate tunisiană care seamănă cu un colţunaş ceva mai mare, prăjit în ulei și umplut cu cartofi şi ou, iar la felul principal, un pilaf înecat în ulei de măsline, asezonat cu legume fierte și cîteva bucățele de pui fript.
Excursia cu autocarul în Sahara tunisiană ne-a prilejuit, în prima zi, o experiență rară: prînzul berber, tradițional, din Matmata, localitate-oază la marginea deșertului. La hotelul cu restaurant Marhala, săpat în pămînt, ca toate locuințele troglodite din zonă, pentru un pic de răcoare, comparativ cu dogoarea soarelui de-afară. Un local foarte modest, dar curat, cu pereți orbi ca de peșteră, mese acoperite cu mușama și băncuțe învelite în preșuri ca la parastasele de la țară. Și, exact ca la pomană, meniu fix: cîte un brik, însoţit de o salată de castraveți, varză, roșii, o porție de cuș-cuș, cu pui, cartofi și morcovi, fierți, împreună, ca la saună (în marqa, vasul din lut corespondent tajine-ului marocan), și niște prăjiturele cu gem de curmale. Mîncarea a fost inclusă în prețul excursiei, băuturile le primeai, contra cost, la un tarif mai mult decît rezonabil, ținînd cont de locul în care te aflai: o bere locală Celtia la 0,33 l – 4 TND (un dinar tunisian e aproximativ 1,50 lei), o cola – 2 dinari. Dacă voiai apă, cred că era mai scumpă.
A doua zi, am mîncat de prînz în Métlaoui, undeva între Tozeur și Kairouan (un fel de Mecca a Tunisiei), la Restaurant du Jardin, situat cumva la periferia orașului, într-o zonă mai degrabă industrială. Un complex cu ziduri și turnuri crenelate la poarta prin care autocarul trece spre imensa sală de mese dotată cu aer condiționat, special pregătită pentru grupuri mari de turiști. Chelnerii ne-au pus în față, rapid, o salată de castraveţi şi morcovi, cîte o porție de carne de vită cu garnitură de orez şi legume fierte și niște bucăţi de pepene galben, rece, trase în țepușă.
La sfîrșitul meselor tunisiene, în loc de desert, cîteva concluzii. De reținut caracteristicele bucătăriei locale: harissa, o boia / un sos de ardei foarte iute, nelipsitele măsline și invariabila tocană la vas de lut, în care predominantă e carnea de pui sau de miel. Referitor la băuturi, cele mai consumate sînt apa, sucurile de fructe și ceaiul. Cum e cu alcoolul, întrebați? Multe dintre hotelurile stațiunilor de pe litoral (Sousse, El Kantaoui, Hammamet, Mahdia sau Monastir) au adoptat conceptul de all-inclusive local, adică în oferta all you can drink vei găsi doar băuturi tunisiene – vin, bere, chiar și whisky sau coniac, un pic mai slabe însă calitativ, față de ceea ce înțelege europeanul prin termenii ăștia (să zicem că vinul e, relativ, OK – au învățat să-l facă de la francezi, în perioada colonială). Cumva de înțeles, pentru o țară musulmană, care, teoretic, produce alcool doar pentru străini. Regimul consumului nu e, însă, foarte strict, ca în statele arabe din Golf, ci similar celui din Maroc, Egipt, Turcia, țările care au îndulcit restricțiile, cu gîndul la banii veniți din turism. Adică, da, alcoolul e (mult) mai scump față de majoritatea teritoriilor creștine (nu comparăm neapărat cu Norvegia sau Suedia), dar străinilor li se permite consumul. Și anumitor localnici, care nu sînt controlați prea aspru în ceașca de ceai.
1 comentariu